Lideri UE s-au întâlnit joi cu cei şase parteneri estici, în cadrul unui summit la Riga vizând aprofundarea relaţiilor şi încurajarea fostelor republici sovietice să se reformeze, şi au avertizat Rusia să nu se amestece în afacerile interne ale vecinilor săi.
Relaţiile dintre Uniunea Europeană (UE) şi Rusia se află în prezent la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece, după ce Moscova a fost sancţionată pentru anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea şi susţinerea separatiştilor proruşi din estul Ucrainei cu armament şi trupe, acuzaţii pe care ruşii le resping. Cancelarul german Angela Merkel a declarat, la sosirea la reuniune, că abordarea Rusiei este „destul de clar” diferită faţă de UE. „Noi acceptăm că diverşi membri ai Parteneriatului Estic merg pe căi foarte diferite”, a subliniat ea. Cel mai important mesaj transmis de la Riga este că ţările partenere au „libertatea să ia singure decizii cu privire la viitorul lor”, a declarat ministrul britanic de Externe Philip Hammond. „Dacă Rusia ar fi fost un pic mai îngăduitoare, mai fermecătoare, mai atractivă, poate că nu ar fi fost nevoită să-şi compenseze neajunsurile prin tactici distructive şi de intimidare a vecinilor săi”, a declarat preşedintele Consiliului European Donald Tusk. „Parteneriatul Estic nu este un concurs de frumuseţe între Rusia şi Uniunea Europeană. Dar daţi-mi voie să fiu sincer: frumuseţea contează”, a adăugat el. UE caută acum o abordare mai adecvată, care să înglobeze ambiţiile mai proeuropene ale Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova, dar şi pe cele ale Armeniei, Azerbaidjanului şi Belarusului, pe care nu le interesează să devină membre UE. Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko s-a declarat mulţumit să vadă că blocul european „demonstrează unitate şi solidaritate”. El a adăugat că acum există „dovezi puternice” potrivit cărora trupele ruse sunt active în estul Ucrainei, referindu-se la confirmarea de către observatorii OSCE a faptului că un militar care primeşte îngrijiri medicale în Ucraina este „într-adevăr un militar din cadrul trupelor ruseşti”.
Acasă Lumea in care traim Liderii UE avertizeaza Rusia sa nu se amestece in treburile interne ale...