În perioada 2 – 4 noiembrie 2015, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal și Protecția Mediului au aplicat șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.500 lei – conform prevederilor H.C.L. nr. 228/2006 referitoare la gospodărirea municipiului, agenților economici care execută lucrări de intervenție la rețelele edilitare și nu au respectat termenele de finalizare a acestora.
Astfel, au fost efectuate verificări în teren cu privire la modul de semnalizare, de încadrare în termenele de execuție și refacere a porțiunilor de carosabil sau trotuar, în cazul a 20 de lucrări de intervenție la rețelele edilitare aflate în curs de desfășurare pe domeniul public al municipiului Ploiești.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! Amenzi pentru nefinalizarea la timp a intervențiilor la rețelele edilitare