Ana Maxim
Încasările concertului “Cezar Ouatu -One Voice Show”, programat pe 24 noiembrie, la Cinema „Patria” din București, vor fi donate familiilor victimelor incendiului de la Clubul „Colectiv” din București. Artistul ploieștean și organizatorii evenimentului au luat decizia de a face un gest umanitar, impresionați de tragedia de vineri noapte, când zeci de tineri au murit și în urma căreia alte zeci de persoane se luptă, acum, pentru viață, în spitale. Artistul ne-a mărturisit că a fost foarte tulburat de ceea ce s-a întâmplat și de faptul că incendiul a luat viețile atâtor tineri iubitori de muzică, precum și viețile unor artiști. “Va fi schimbat și desfășurătorul evenimentului. Voi începe cu un moment emoționant pe care îl am în pregătire, despre care nu doresc să dezvălui încă detalii“, ne-a precizat Cezar Ouatu. În cadrul showului ce se va desfășura pe 24 noiembrie, de la ora 19.00, artistul va aborda mai multe genuri muzicale – de la muzică de film până la jazz, rock și muzică lăutărească. Alături de el, vor urca pe scena cinematografului un taraf, Orchestra Pop Symphony și Corala „Ioan Cristu Danielescu” a Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploiești. Biletele se găsesc pe www.vreaubilet.ro și la casa de bilete a Cinematografului Patria, acestea având prețuri de 70 de lei, 85 de lei și 110 lei – cele mai scumpe fiind din categoria Vip. Artistul pregătește un eveniment muzical și la Ploiești: cea de-a doua ediție a concertului „Regalul Crăciun la Palat”, ce va avea loc în luna decembrie.