Ieri a fost Ziua Mondială a Turismului Responsabil
Ieri, 4 noiembrie, a fost sărbătorită Ziua Mondială a Turismului Responsabil. Manifestarea a fost marcată atât în cadrul Târgului Internațional de Turism de la Londra, desfășurat în perioada 2-5 noiembrie 2015, cât și în întreaga lume, prin organizarea unor evenimente care au promovat dezvoltarea turismului, colaborările între companiile de turism, organizațiile și chiar persoanele interesate de aplicarea unor practici durabile în turismul mondial. Evenimentele prilejuite de marcarea acestei zile au avut loc cu sprijinul Organizației Mondiale a Turismului (World Tourism Organization — UNWTO), agenția Națiunilor Unite care coordonează promovarea la nivel internațional a turismului responsabil, durabil și accesibil.
ANAT strânge bani pentru familiile victimelor de la „Colectiv”
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a anunțat că este alături de familiile tinerilor decedaţi în incendiul de la Club „Colectiv”, iar reprezentanții acesteia au inițiat o campanie de strângere de fonduri. Donaţiile pot fi făcute în contul în lei al Patronatului ANAT (RO23 BACX 0000 0030 0159 7003 UniCredit Țiriac Bank, CIF: 7221394). La donaţiile ce vor fi primite în următoarele zile se vor adăuga şi sumele rezultate din tombola caritabilă organizată la Gala ANAT 25 de ani, din 13 noiembrie, cu destinația pentru ajutorarea victimelor.
România are potenţial să devină o destinaţie atractivă pentru americani
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, în timpul unui tur prin centrul Bucureştiului, că România are un mare potenţial să devină o destinaţie atractivă pentru turiştii americani, dar este nevoie de o mai bună promovare a ţării. „Cred că România are un mare potenţial să devină o destinaţie atractivă pentru turiştii americani. Deja este, dar potenţialul pentru o înţelegere mai mare a României de către America este acolo”, a declarat ambasadorul american. Diplomatul a mai spus că este nevoie de o promovare mai bună a României pentru a atrage turişti, precizând că astfel de campanii ar putea fi coordonate fie de industria de resort, fie de guvern. „În timp ce m-am pregătit pentru misiunea de la Bucureşti am avut senzaţia că România poate să facă o treabă mai bună. Industria turistică, Guvernul României sau o combinaţie (din astea două – n.r.) să explice România într-un mod mai captivant Americii, dar probabil şi altor părţi de lume, de asemenea. Dacă vă uitaţi la alte ţări, vecini sau alte state membre ale UE, unele fac o treabă foarte bună în a se brandui, în a se vinde Americii. Irlanda este un exemplu, dar este, de asemenea, şi Marea Britanie, Franţa, Germania”, a mai spus Klemm.Întrebat cum i se pare Bucureştiul după o plimbare pe jos prin centrul Capitalei, Klemm a precizat: „Extraordinar. Am avut multe oportunităţi să merg cu maşina prin Bucureşti, dar nu să merg încet şi să învăţ despre istoria asociată a acestor clădiri fantastice din centrul oraşului. Ce am văzut în Bucureşti până acum este foarte impresionant.”