Miniştrii de finanţe la nivel global, precum şi băncile centrale, au anunţat că vor intensifica eforturile de susţinere a creşterii, în condiţiile în care există riscul unei încetiniri economice mai puternice, precum şi riscuri legate de refugiaţi şi un potenţial Brexit, scrie Bloomberg. ”Pe lângă peisajul economic global, care are riscuri din ce în ce mai mari, există posibilitatea generalizării încetinirii economice şi o retragere bruscă de pe pieţele de capital”, a avertizat FMI. ”Pentru a avea creştere puternică la nivel global, trebuie să avem un set de politici echilibrate, dar dure”, recomandă FMI.
Declaraţia reflectă îngrijorarea autorităţilor despre încetinirea economică, după ce FMI a retrogradat săptămâna aceasta din nou perspectivele la nivel global, avertizând că perioada de creştere slabă a lăsat lumea în faţa riscului stagnării economice.