A început recepția lucrărilor pentru obiectivul ”Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi dotarea cu echipamente specifice nevoilor beneficiarilor de servicii din C.I.T.O.P.A.H. Tătărăi, judeţul Prahova”, finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.2 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”.
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru Persoane Adulte cu Handicap Tătărai este una din cele 11 unități de asistență sociale aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova care asigură protecția persoanelor adulte cu handicap, în sistem rezidențial.
Centrul ocrotește în prezent 43 de beneficiari. Istoria acestei unități începe în anul 1945, cand și-a început activitatea ca spital TBC. Aceasta destinație a fost păstrată până în anul 1965 și, ulterior, până în anul 2001, a functionat ca și cămin pentru copii cu deficiențe nerecuperabile. În anul 2001, copiii au fost transferați într-o unitate de specialitate din Ploiești, la Tătărai activitatea continuand pentru înca 1 an ca subunitate a Centrului Casa Rozei Urlați. Din anul 2002 și până în prezent, unitatea a funcționat ca și centru specializat pentru integrarea prin terapie ocupațională a persoanelor adulte cu handicap. Corpul de cladire C11 (în care funcționase unitatea de-a lungul timpului) a fost însă închis și păstrat în conservare, deoarece starea de degradare a acestuia era un pericol real pentru securitatea beneficiarilor. Cazarea beneficiarilor s-a realizat în alte corpuri de clădire, care nu respectau toate condițiile prevăzute de standardele de calitate în domeniu.
Oportunitatea oferita de finanțările nerambursabile și necesitatea de a asigura condițiile optime pentru îngrijirea beneficiarilor au condus la întocmirea unei cereri de finanțare. Proiectul a presupus executarea următoarelor categorii de lucrări la pavilionul rămas în conservare: consolidarea corpului C11 prin cămăşuirea pereţilor structurali de zidărie; înlocuirea tâmplăriei interioare şi exterioare; reabilitarea instalaţiei de încălzire; reabilitarea termică a construcţiei; finisarea pereţilor, pardoselilor şi a tavanelor; montarea unei staţii de epurare, etc. De asemenea, prin proiect s-a propus și achizițonarea de echipamente specifice nevoilor beneficiarilor Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională pentru Persoanele Adulte cu Handicap Tătărăi (maşină de spălat 50 kg cu uscător, paturi cu structură metalică, noptiere, mese, scaune, birouri, vestiare individuale pentru adulți, dulapuri pentru îmbracaminte etc.).
Ca urmare a implementarii proiectului, capacitatea unității s-a suplimentat cu 20 de locuri (de la 46 de locuri inițial), centrul urmând să asigure protecția pentru 66 de beneficiari.
Valoarea totală a proiectului a fost de 3.989.150,72 lei, din care 2.800.132,05 lei suma solicitată de la Autoritatea Contractantă.