Aflați pentru câteva zile în România, reprezentanții Casei Regale Franceze au vizitat, sâmbătă seara, Castelul Cantacuzino din Bușteni. Delegația formată din cei 19 membri ai Casei Regale Franceze – condusă chiar de prinţul Charles-Philippe d’Orléans, duce de Anjou – au petrecut mai multe ore în acest loc, de care au fost impresionați. Oaspeții au fost primiți cu pâine și sare de către primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin, apoi au vizitat sălile și camerele pentru oaspeți, dar și celelalte incinte ale domeniului Cantacuzino. Aflat pentru prima dată în România, Alteţa Sa Regală, ducele de Anjou, şi-a arătat admirația pentru locurile vizitate și spune că se va întoarce cât mai curând alături de soția sa, prințesa Diana d’Orleans. După un cocktail în curtea castelului, unde oaspeții s-au delectat cu muzică camerală și au gustat foie-gras cu caviar rusesc și trufe, la o cupă de șampanie, gazdele Castelului Cantacuzino au oferit un dineu în onoarea celor 19 reprezentanți ai Casei Regale Franceze. Invitații au luat masa în sala de festivități a Castelului Cantacuzino, iar meniul a fost compus din supă cremă de ciuperci, terină din piept de rață cu legume și orez sălbatic, precum și vinuri alese.