S-au folosit denunțătorii fostului primar Iulian Bădescu de relațiile cu unii procurori și judecători pentru a nu achita datorii importante către fostul edil al Ploieștiului? Ziarul Prahova a intrat în posesia unui document care arată că firma administrată de Iulian Cristian Tănase, finul-denunțător al fostului primar al Ploieștiului, este datoare familiei lui Iulian Bădescu cu impresionanta sumă de 450.000 de lei! Să fie și acesta unul dintre motivele pentru care fostul edil al Ploieștiului a fost menținut în spatele gratiilor, cu sprijin sau nu din partea unor judecători, până la radierea societății denunțătorului, pentru ca acesta să scape de datoria pe care o avea față de familia Bădescu?
Pe lângă aceste informații, pe care le prezentăm în pagina 3, magistrați prahoveni – procurorul Mircea Negulescu (aflat în atenția Inspecției Judiciare, în urma dezvăluirilor făcute de senatorul Daniel Savu) și doi judecători – au intrat în vizorul prestigioasei publicații online “Lumea justiției”, specializată în urmărirea “sincopelor” care destabilizează activitatea în Justiția din România și care pot conduce la derapaje importante de la principiile unui stat democratic.

Luju.ro, publicația online specializată în problemele apărute în Justiție, a prezentat, în urmă cu câteva zile, informații despre așa-numita “cloacă” de la Ploiești și despre încrengătura amicală cu implicații și asupra vieții profesionale dintre avocați, procurori și judecători pe tărâmurile prahovene. Toți cei implicați în dezvăluirile date publicității de senatorul Daniel Savu, membru al Comisiei de Control asupra Serviciului Român de Informații, magistrați despre care presa centrală a făcut afirmații extrem de grave în legătură cu probitatea lor profesională ar trebui să răspundă.
Astăzi, ziarul Prahova prezintă un contract încheiat în urmă cu trei ani, mai precis în luna octombrie 2013, între Iulian Cristian Tănase, finul-denunțător al fostului primar Iulian Bădescu, și soția acestuia din urmă, prin care societatea administrată de Raluca Elena Bădescu (SC Bipress SRL) ceda marca “Republicanul” contra sumei de 450.000 de lei fără TVA firmei patronate de finul familiei Bădescu. Printre altele, în contractul respectiv se menționează obligativitatea achitării acestei sume într-un termen de trei ani, ceea ce presupune ca, până în luna octombrie a acestui an, Law Consulting&Advertising – societatea patronată de familia-denunțătoare Iulian Cristian Tănase și Claudia Florentina Tănase Ionescu – ar trebui să-i achite familiei fostului primar Iulian Bădescu peste 100.000 de euro, în contul cesiunii mărcii “Republicanul”. Lucrurile nu stau însă deloc așa cum era stipulat în contractul menționat anterior, pentru că societatea Law Consulting & Advertising a dispărut, pur și simplu, de pe fața pământului. Această “evaporare” (a se citi radiere din Registrul Comerțului) s-a petrecut chiar în perioada în care fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, era pentru o perioadă de aproape o jumătate de an în arest preventiv. Și așa, cu sprijinul tacit și (ne)condiționat al procurorului Mircea Negulescu și al judecătorului Iulian Dinu (Tribunalul Prahova), cât Bădescu a stat puțin la răcoare, în arest perventiv, finii denunțători Tănase s-au mișcat repede și au scăpat de firma prin intermediul căreia îi erau datori vânduți familiei fostului edil al municipiului Ploiești, Iulian Bădescu. Interesant este și parcursul acestei societăți ai cărei acționari au fost finii-denunțători ai lui Iulian Bădescu. Înființată în anul 2012 și după un parcurs relativ profitabil, în anul 2014 atingând un vârf al cifrei de afaceri, firma Law Consulting & Advertising SRL dispare în ceață odată cu apariția dosarului lui Bădescu în care denunțătorii sunt cele două personaje pe care le-a condus în fața altarului.
Despre cum s-au folosit denunțătorii lui Bădescu de prietenia cu judecătorii și de procurorii (care ar cam fi trebuit să se abțină în a pronunța orice decizie în dosarul lui Iulian Bădescu, având în vedere apropierea foarte sensibilă cu familia Tănase), a scris în detaliu, în urmă cu câteva zile, publicația online luju.ro.
Jurnaliștii de la luju.ro prezintă imagini cu ipostaze care arată apropierea dintre finii-denunțători din dosarul lui Bădescu atât cu procurorul de caz cât și cu judecători. Sub titlul “Cloaca DNA Ploiești va fi îngropată în clor”, luju.ro a publicat informații care ar putea să dea peste cap cu totul imaginea justiției prahovene. “Zilele trecute, Lumeajustitiei.ro a publicat un set de fotografii incendiare care arată că la nunta avocatei Claudia Tănase cu Iulian Tănase (denunțător în dosarul procurorului Negulescu) mireasa Claudia a dansat de mama focului cu procurorul DNA, acesta ținând-o strâns în brațe, cu mâna pe mijloc și obrazul lipit de al ei, în ipostaze care relevă o mare apropiere.
De asemenea, în imaginile de la nunta avocatei Claudia apare și judecătorul Iulian Dinu, de la Tribunalul Prahova, cel care l-a arestat pe primarul Ploieștiului Iulian Bădescu în dosarul instrumentat de procurorul DNA Mircea Negulescu. Primarul Bădescu a fost nașul Claudiei și al lui Iulian Tănase (mirii-denunțători), iar procurorul de caz Negulescu și judecătorul Iulian Dinu au fost cei care l-au reținut și apoi arestat și trimis în judecată pe primar.
Cum oare nu au înțeles cei doi magistrați să se abțină de la instrumentarea dosarului primarului Ploieștiului Iulian Bădescu, în condițiile în care au chefuit la nunta la care au fost invitați de mirii-denunțători și nașul inculpat?
Există bănuiala legitimă că, aflată în combinație cu procurorul DNA Mircea Negulescu, avocata Claudia Tănase și soțul ei Iulian Tănase au devenit denunțători împotriva nașului lor de cununie, primarul Ploieştiului Iulian Bădescu, iar invitatul de la nuntă – judecătorul Iulian Dinu – l-a arestat pe naș la cererea procurorului Negulescu”, spun cei de la Lumea justiției.
Tot jurnaliștii de la Lumea justiției au anunțat că îl vor lua în bătaia puștii și pe un alt judecător de la Ploiești, de această dată pe Florentin Teișanu, de la Curtea de Apel Ploiești, care a participat, de asemenea, la nunta mirilor Tănase. “Printre prietenii de casă ai avocatei și participanţi la nuntă se numără și judecătorul Florentin Teișanu, de la Curtea de Apel Ploiești. Acest personaj a încercat să promoveze la Înalta Curte însă a fost picat la CSM, după o discuție aprinsă cu fosta șefă a ÎCCJ Livia Stanciu, care l-a întrebat ironic dacă îndeletnicirile sale de a cânta la petreceri la acordeon și a prezenta moda frizează demnitatea de magistrat. Despre acest judecător, Lumeajustitiei.ro va face curând dezvăluiri de maxim interes. Nu stricăm încă surpriza…”, au precizat cei de la luju.ro.