F. T.

Poate întâmplător, poate nu, în acest noiembrie – declarat de IPJ Prahova drept “Luna combaterii consumului de droguri” – s-au înmulțit și acțiunile anchetatorilor împotriva celor care fac trafic sau consumă stupefiante.
Astfel că, după ce în cursul săptămânii trecute, políțiștii și jandarmii au efectuat două serii de percheziții pe linia destructurării grupărilor specializate în astfel de infracțiuni, și ieri, polițiști de la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Ploiești, sprijiniți de luptători ai Direcției de Operațiuni Speciale din Capitală, au descins în 18 locații din Prahova și cinci din București, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc.
Conform procurorilor DIICOT Ploiești care coordonează ancheta, “din cercetări a rezultat că rețeaua infracțională, alcătuită din 10 membri, ar fi comercializat cannabis, comprimate ecstasy, comprimate care conțin amfetamină și substanțe noi cu proprietăți psihoactive (”etnobotanice”) unor consumatori din județul Prahova”.
În urma perchezițiilor efectuate la locuințele celor în cauză, au fost ridicate aproximativ 50 de grame de cannabis, 17 comprimate de ecstasy, ustensile pentru consum/ ambalare/ distribuire a drogurilor, precum și telefoane mobile și diverse sume de bani. În urma acțiunilor, peste 60 de persoane – suspecți, martori, consumatori – au fost audiate, ieri, la sediul DIICOT Ploiești.