„Locuințe de sprijin” pentru cei evacuați

Persoanele/familiile evacuate din locuințe ca urmare a neachitării contractelor ipotecare și care nu își permit să cumpere o altă casă vor avea posibilitatea să închirieze o „locuință de sprijin”, dintr-un fond de astfel de locuințe care va fi constituit de primării prin achiziționarea de imobile de pe piață. Procedura a fost deja trimisă președintelui Iohannis pentru promulgare, potrivit Profit.ro.
Aceeași sursă mai arată că locuințele de sprijin vor avea o suprafață utilă de maximum 100 metri pătrați, putând fi achiziționate prin licitație publică de către primării.

Hidroelectrica – cea mai profitabilă companie din România

Hidroelectrica a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit brut de 1,133 miliarde de lei, în creştere cu 29% faţă de perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres. În acest conext, Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie din România.
”Procesul radical de restructurare şi eficientizare prin care a trecut compania în ultimii ani a făcut ca Hidroelectrica să devină cea mai profitabilă companie din România. Rezultatele obţinute la nivelul primelor 9 luni din 2016 sunt realizate pe fondul unei scăderi generalizate a preţurilor din piaţa de energie electrică, faţă de anul 2015”, explică reprezentanții companiei rezultatele din acest an.

Articolul poate fi citit si in editia tiparita