Ana Maxim

Clădirea de pe Bulvardul Independenței din Ploiești în care a funcționat, până în 2008, Casa Căsătoriilor, ar putea fi transformată în spațiu muzeal, în anii următori. Consiliul Județean Prahova intenționează să achiziționeze imobilul de la actualul proprietar și să-l transforme în sediu al Muzeului „Ion Luca Caragiale”, iar pentru asta a făcut deja un prim pas: a încheiat, pe 3 noiembrie, un contract de servicii cu o firmă de specialitate, pentru evaluarea clădirii și a terenului aferent acesteia. Durata contractului este de 30 de zile lucrătoare de la data predării de către achizitor a tuturor documentelor necesare elaborării documentației, potrivit informațiilor pe care le-am primit de la CJ Prahova. După realizarea unui raport de evaluare de către societatea cu care a fost încheiat contractul, va fi stabilit un preț de piață al imobilului, apoi o comisie numită de plenul Consiliului Județean va negocia prețul de cumpărare cu proprietarul.
Clădirea de pe Bulevardul Independenței a fost ridicată între anii 1880-1890, pentru primarul de atunci al Ploieștiului Radu Stanian. După moartea edilului, din 1897, în casă a locuit o perioadă fiul său, iar la începutul perioadei interbelice imobilul a fost cumpărat de N. Constantinescu-Bordeni. Edificiul a fost naționalizat în perioada comunismului, în perioada 1955- 2008 a funcționat drept Casă a Căsătoriilor, apoi a fost
retrocedat.
Sediul Muzeului „I.L Caragiale” – secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova – a fost revendicat de fosta proprietară, în anul 2001, iar cinci ani mai târziu, prin dispoziție a președintelui Consiliului Județean Prahova, cererea de restituire în natură a fost respinsă, motivându-se că “solicitanta nu a depus acte doveditoare ale proprietății”. Această decizie a fost atacată în instanță, iar în anul 2014 Tribunalul Prahova a dispus restituirea în natură către moștenitoare. Sentința a rămas definitivă prin decizia Curții de Apel Ploiești, dar clădirea va avea în continuare destinație de muzeu timp de 10 ani. “Este de precizat faptul că Primăria Municipiului Ploiești, imediat după retrocedare, a eșuat în tentativa de achiziționare a fostei Case a Căsătoriilor. Tocmai de aceea, considerăm că este oportun demersul Consiliului Județean Prahova de a reda această clădire domeniului public (de data aceasta, al județului)”, se arată într-un studiu de oportunitate privind achiziționarea imobilului de pe Bd. Independenței, realizat de CJ Prahova.