excavator-a-64excavator-b-64excavator-c-64
Marian Dima, Marcel Marin

Se spune despre stadionul „Dorobanţul”, din cartierul ploieştean cu acelaşi nume, că ar fi acolo de circa 100 de ani. Timp în care a găzduit echipe precum Dorobanţul Flamura Roşie, Textila Dorobanţul, DERO, Asociaţia Surzilor din Ploieşti (avea echipă înscrisă în campionatul municipal Ploieşti, înainte de Revoluţie!), Feroemail, Matizol, AS Ploieşti, dar şi juniorii Petrolului Ploieşti, cel mai înalt nivel competiţional fiind atins cu Matizolul – care a evoluat în Liga a III-a!
Acum, destinul arenei este stabilit, un complex imobiliar urmând să ocupe suprafaţa unde au bătut mingea aproape toţi fotbaliştii prahoveni!
„Pe stadionul ăsta se juca fotbal în fiecare zi a săptămânii, înainte de Revoluţie, aici erau găzduite meciurile de baraj, dar şi partide amicale, între doctori, avocaţi, era loc pentru toţi” – povesteşte unul dintre cei care au jucat pe acest teren, actualul vicepreşedinte al AJF- Titi Negoiţă, căruia nu-i vine să creadă că pe locul unde se afla arena, deja, sunt excavatoare şi se pregăteşte şantierul pentru construirea unui cartier de locuinţe. „Nu e treaba mea ce afaceri se fac acolo, dar nouă, cei care iubim fotbalul, care am trăit o viaţă pe aceste terenuri, nu ne rămâne decât să plângem, când vedem ce se întâmplă. Nu se poate ca odată cu intreprinderile să se vândă şi stadioanele, apoi ele să fie distruse. Păcat, era una dintre ultimele oaze ale fotbalului din Ploieşti” – spune acesta.
Deocamdată, porţile arenei îngrijite până acum câteva luni de Bebe Râpeanu nu au „căzut” în faţa buldozerelor, dar, zilele următoare, vor fi puse la pământ şi acestea. Totul va deveni şantier, iar „istoria” va îngropa şi acest stadion, aşa cum le-a îngropat şi pe celelalte, cum îngroapă, de fapt, întreg fotbalul ploieştean, un municipiu cu peste 200.000 de locuitori având doar câteva echipe de fotbal seniori la nivel de „judeţ” – Petrolul 52, Unirea Teleajen, Petrolul 95 şi, dacă socotim „satelitul” Astrei, încă ploieştean, lista se închide aici!