Luiza Radulescu Pintilie
Mâine e 1 Decembrie. E Ziua Naţională a României , e sărbătoarea românilor , a sufletului şi a spiritului românesc. A acelui suflet şi a acelui spirit care poartă lăuntric iubirea, mândria sau dorul de Patrie. Din nefericire, ca în mai toţi anii din urmă, politicienii au aşezat şi această zi nu sub semnul unirii sub care s-ar cuveni să strălucească, ci sub acela al dezbinării. Nu sub lumina înfrăţirii, ci sub umbrele urii. Nu sub pavăza mândriei naţionale şi a încrederii în ziua de astăzi şi în cele care vor veni, ci sub agresivitatea campaniei electorale şi a nesiguranţei pentru ceea ce ne aşteaptă.
De aceea, ne rămâne şi mai puternică, mai luminoasă şi mai plină de mândrie certitudinea că mâine e ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. ZIUA PATRIEI-singura căreia îi aparţinem cu toată fiinţa noastră, indiferent de câte ţări ne legăm, într-un fel sau altul, existenţa. Şi sunt astfel şi mai pline de emoţie şi de forţă gesturile românilor care dau dovadă, în simplitatea acestora, de nemărginirea iubirii lor faţă de PATRIE. Aşa a fost în anii trecuţi, aşa va fi cu siguranţă, şi mâine în patria pe care, nedrept, o dezbină mai mari ai zilei care ar avea datoria să fie garanţii unităţii ei. Un steag tricolor fluturând, de la primele ore ale dimineţii, la fereastra casei ori la balconul apartamentului, o eşarfă tricoloră pusă la gâtul unui copil, o insignă de veteran de război aşezată lângă inima acoperită de un vechi veston, o privire şi un gând însoţind cadenţa paşilor de defilare ai bravilor ostaşi, o poveste spusă, la orele înserării, nepoţilor…
Dovada unui asemenea gest am trăit-o, la începutul acestei săptămâni, în faţa bucuriei şi a mândriei cu care o cunoscută profesoară din Ploieşti, Ecaterina Tudorache, ne-a adus la redacţie, înscrise caligrafic pe o coală albă de hârtie, versuri strânse într-o odă dedicată PATRIEI. Le aşezăm în acest colţ de pagină cu încredinţarea că din asemenea gânduri, din asemenea gesturi simple vin şi mai puternice sărbătoarea, unirea şi viitorul României, mai presus de politicieni, de politică, de dezbinare şi de ură.
Odă Patriei
De trupul ţării sunt legată,
Cu dragoste sunt legănată.
Iar bolta Patriei îmi duce dorul,
Ce-nlătură pe dată norul.
O, Patrie, ce-mi dai cununa,
Sclipirea ce vrăjeşte luna,
Primeşte-mă cu flori la piept,
Acesta-i farmecul cel drept.
O,Patrie, ce-mi dai mândria,
O, Patrie ce-mi dai gândirea,
Te vreau măreaţă, în neclintire,
Să fii scăldată în iubire.
Tu eşti o floare-n lumea toată,
Isteaţă cum a fost Moş Roată.
Eroică, ca şi Mihai Viteazul
Şi Cantemir ce-a scris ucazul.
Tu ai un Ştefan amintire
Şi Brâncoveanu în gândire.
Pe duşmani Ţepeş i-a împilat,
Făcând din ţară un palat.
Vasile Lupu ne-a pus flori
Şi ne-a trezit la viaţă-n zori.
Românilor, un cer senin,
Să avem pace, nu venin.
