Petre Apostol

În urma restanțelor salariale de la CSM Ploiești, handbalistul ploieștean Bogdan Botezatu a decis să părăsească clubul în septembrie. În vârstă de 29 de ani, jucător pe postul de extremă dreapta, Bogdan s-a mutat în Germania, unde își continuă activitatea sportivă la un club dintr-o ligă regională – TG Biberach. Practic, noua sa echipă se află în al cincilea eșalon valoric german, însă cu mari șanse la promovare, având în vedere că, în prezent, ocupă locul întâi în clasament, după șapte meciuri, chiar săptămâna trecută înregistrând prima înfrângere, în urma a șase victorii consecutive. Bogdan Botezatu a fost, până acum, unul dintre principalii marcatori, înscriind 20 de goluri în cele cinci partide disputate în tricoul celor de la TG Biberach. La clubul german, handbalistul ploieștean l-a reîntâlnit pe Costel Manea, cu care a fost coleg la Uztel Ploiești, în urmă cu nouă ani, interul dreapta având în prezent 32 de ani.
De altfel, la echipa din Biberach mai evoluează un român, portarul Petru Dănuț Drenceanu, iar formația este antrenată chiar de un tehnician din România, stabilit de 24 de ani în Germania, Cosmin Popa, originar din Arad, fost jucător la Dinamo. Bogdan Botezatu a făcut parte din două cluburi de legendă ale orașului Ploiești, care, însă, nu mai există în prezent. A fost component al formației Uztel, ultima echipă masculină prahoveană prezentă în cupele europene, când în lot se aflau frații Mihai și Gabriel Ghizdăvescu, Sebastian Bota, Sorin Toacsen, Mihai Cojocea, Cristian Șavlovschi, Ionuț Rouă. De asemenea, a evoluat, apoi, la Petrolul Teleajen, unul dintre primele cluburi de handbal din țară, echipă cu care a promovat în prima ligă în 2011, cu bani aduși de acasă de câțiva dintre liderii formației, Adrian Dumitru și Marian Duțu, situație unică în handbalul românesc. Iar acea echipă a fost preluată, ulterior, pentru a evolua în primul eșalon, de CSM Ploiești, „firul” competiţiei rupându-se acum pentru handbalul masculin ploieştean.