Bogdan Chitic

Campionatul Municipal de minibaschet Prahova, organizat sub egida Asociaţiei Judeţene de Baschet, a ajuns la etapa a IV-a, care, sâmbătă după-amiază, a programat, în Sala Sporturilor Olimpia, un prim joc inedit, între două echipe aparţinând aceluiaşi club.
Gazda Ploieşti Basketball 3, antrenată de Elena Stan, a primit vizita celor de la Ploieşti Basketball 2, pregătită de antrenorul sârb Zoran Mladenovic, iar deznodământul partidei nu a lăsat loc de comentarii şi interpretări. Grupa Elenei Stan, recent câştigătoare a Cupei Admar, de la Buşteni, s-a impus cu 26-7, bifând a patra victorie consecutivă de la startul întrecerii. În schimb, pentru băieţii lui Zoran Mladenovic a fost a treia înfrângere din tot atâtea partide, echipa antrenorului sârb mai având de disputat o restanţă, din cadrul etapei a III-a, împotriva celor de la CSS Ploieşti 3, formaţie antrenată de Ionuţ Ivan.
Tot sâmbătă, dar într-un joc desfăşurat la sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Grigore Moisil”, ACS Sevlar – echipă aflată sub îndrumarea lui Florentin Creţu – s-a impus cu un categoric 35-10 în faţa lui BC Shooters, formaţie manageriată şi antrenată de Sorin Hartman.
Rezultatele înregistrate în săptămâna 14-20 noiembrie:
Ploieşti Basketball 1 – CSS 2 Ploieşti 40-9
Ploieşti Basketball 3 – CSS 1 Ploieşti 46-8
Solaris – ABC T-Pack 50-17
BC Shooters – ACS Sevlar 10-35
Ploieşti Basketball 3 – Ploieşti Basketball 27-26

Clasament
1. Ploieşti Basketball 3 (4-0) – 8 puncte
2. Ploieşti Basketball 1 (3-0) – 6 puncte
3. Solaris (3-0) – 6 puncte
4. ACS Sevlar (1-2) – 4 puncte
5. CSS 2 Ploieşti (1-2) – 4 puncte
6. ABC T-Pack (1-2) – 4 puncte
7. CSS 1 Ploieşti (1-2) – 4 puncte
8. CSS 3 Ploieşti (1-1) – 3 puncte
9. Ploieşti Basketball 2 (0-3) – 3 puncte
10. BC Shooters (0-3) – 3 puncte