Peste 2 milioane de apeluri şi activităţi au fost înregistrate până în momentul de faţă la call center-ul deschis în urmă cu aproape doi ani de Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pentru a sprijini cetăţenii români plecaţi în străinătate. Reprezentanţii Departamentului Consular din cardul MAE au anunţat, joi, că până la sfârşitul acestui an anticipează că se vor depăşi 2.300.000 – 2.400.000 de apeluri şi activităţi efectuate în call center-ul deschis la data de 5 ianuarie 2015 cu scopul de a veni în sprijinul românilor care se află în afara graniţelor ţării, afirmând că apelurile sunt preluate, de regulă, în maximum patru minute. „Acest call center funcţionează prin intermediul unei aplicaţii informatice care permite cetăţeanului român, fără costuri suplimentare, în cazul în care se află în Spania, Danemarca sau Italia, atunci când sună la misiunea diplomatică a României din Italia, respectiv la Roma, să fie redirecţionat în acest call center, iar specialiştii preiau apelurile şi le soluţionează în timpul cel mai scurt. Call center-ul este distribuit pe secţiuni, una dedicată e-mailurilor primite de la cetăţenii români din străinătate, iar cealaltă dedicată apelurilor telefonice. Avem un indicator de performanţă de a răspunde apelurilor, de regulă, în maximum patru minute, ceea ce contează foarte mult în economia acestei structuri”, a declarat Florin Pârvu, director adjunct al Direcţiei Relaţii Consulare.