F. T.

În perioada 26 – 28 noiembrie, în cadrul unui plan de combatere a cauzelor care conduc la producerea accidentelor de circulație pe DN 1, polițiștii prahoveni au intensificat acțiunile specifice și, implicit, au multiplicat filtrele instituite pe tronsonul de drum al DN 1 care străbate județul.
În acest context, potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, au fost identificate peste 600 de abateri rutiere – dintre acestea o treime reprezentând contravenții la regimul legal de viteză.
Cu titlu exemplificativ, reprezentanții IPJ Prahova precizează că pe DN 1, în zona orașului Băicoi, un șofer (prahovean) a fost surprins rulând cu 154 de kilometri la oră, iar un altul ( bucureștean) – cu 155 kilometri la oră ! Ambii au fost sancționați cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 de zile, precum și cu câte 9 puncte amendă. De altfel, în cadrul acțiunii menționate, au fost reținute în total 14 permise de conducere.
Nici pietonii care nu au respectat regulile de circulație nu au scăpat nesancționați, 121 dintre aceștia fiind amendați pentru traversare neregulamentară (pe culoarea roșie a semaforului, prin locuri nepermise etc).
La nivel național, în același interval de timp (26 – 28 noiembrie) și în cadrul aceluiași plan de combatere a accidentelor rutiere, polițiștii au constatat 39 de infracțiuni și peste 4.000 de abateri, reținând 410 permise de conducere (peste 250 pentru depășirea cu mai mult de 50 Km/h a vitezei legale admise) și au retras 67 de certificate de înmatriculare.