Lucian Avramescu
Sondajele de opinie, aproape toate, indică de la o lună la alta, de la o săptămână la alta și, acum, de la o zi de alta, o creștere a iubirii poporului român pentru PSD. Scriam cândva, amuzându-mă de o discuție cu prietenul meu Octavian Știreanu, pe atunci consilier al lui Iliescu, și pesedist cu carnet, că-n fiecare om e un un mic pesedist care nu trebuie lăsat să se facă mare. Ca-n bancul cu Ivan care, lovit fiind, beat, de o locomotivă și aruncat în șanț, strivea orice samovar care pufăia în preajmă-i. Ăștia, explica Ivan, care o pățise cu samovarul pufăitor al locomotivei, trebuie gâtuiți de mici. Când nea Nelu Cotrocelu a vizitat, după cinci ani de suspendare a acreditărilor AMPress la Cotroceni, redacția noastră care împlinea zece ani, și a stat la taclale cu noi multă vreme, am încercat să-l testez cu aceeași zicere. Cu toate păcatele lui, s-a amuzat. Acum nu mai e glumă. PSD urcă, se ține bine pe picioare cu Dragnea în frunte, care scapă des în lucerna îngâmfării, dar altfel ține bine în frâu discursul de promisiuni și joacă abil personajul pe care-l vrea poporul. Vrea lefuri mai mari poporul rămas în România, ăla de 15 milioane? Dă, că i-a mai dat și în alte campanii. Vrea pensii mai mari, trai mai bun, muncă mai la umbră? Le va avea, că din gură e simplu. Cum să nu urce iubirea de PSD?
Ce fac liberalii, principalii – cică – adversari? Păi, îl contrazic, bleg, scremut, fără elan și inspirație, pe Dragnea. Zic că și ei dau, dar mai încet, mai încolo, argumentează că nu-s bani, zic, chiar dacă-i adevărat, tâmpeniile care urcă și mai mult prestigiul și iubirea pentru PSD, umflându-l ca pe o gogoașă. Din lipsă de lideri liberali – nici PSD nu gâlgâie de lideri – se agață de Cioloș, obosit și încapabil să se mai bată cu cineva. Liberalii, altoiți cu gașca disipată a lui Băsescu, cu un Blaga uns cu toate alifiile campaniilor, plecat pe drumul pușcăriei, par fiii ploii. Discursul lor e anost și, cei pe care-i aud din când în când cuvântând, n-au nimic din avântul inspirit al unui, să zicem, Crin Antonescu, cel de ridica și adversarii în picioare în Parlament și a făcut-o fleașcă în final. Noroc că PSD scoate și el seară de seară la televizor vreo câțiva uzați gen Codrin Ștefănescu, pe care cineva mi-l califică drept ”antipatic din naștere”. PSD, chiar și în aceste condiții, cucerește fără sforțări, pe o rețetă exersată din vremea lui nea Nelu. Replica lui Dragnea de acum câteva zile, nemiloasă, în legătură cu Tăriceanu, care se autopropune premier, spune mai mult decât se vede. Spune că social-democrații nu mai au nevoie nici măcar de remorca ALDE. Începe să-i încurce, iar Dragnea arată că poate tăia capete ca Stalin, care se amuza privind cum unii, cărora le ordonase execuția, mureau strigând „Trăiască Stalin!”. PSD vrea tot – justiția, ministerele, premierul, președintele, serviciile, România. Pe unele dintre acestea le-a avut mereu. Pe altele le-a semipierdut. Acum duc, fără sforțări, bătălia de a lua tot și să nu mai dea îndărăt niciodată.
Cineva îmi spune, întors eu la Sângeru, că ”PSD e urmașul Partidului Comunist”. Liberalii ar trebui ”să spună mai des asta!” Hai, nu mă omorî! De unde știi matale că nu le ridici și astfel osanale? Mulți din lumea prin care mă preumblu regretă, fără teamă, vremea apusă. Sfertul din populația României, plecat, e cel activ și convertibil la lumea de afară. Dar ei nu mai sunt adversarii, de temut, ai nimănui. România pensionară de acasă, care o duce mizerabil, regretă ”stabilitatea” din vremea odiosului și idealizează, culmea, cozile. Ăstora, spunându-le că Dragnea e urmașul bolșevicilor de altădată, le dai avânt să-l voteze.
Va ajunge România o țară PSD? Probabil. Sunt toate semnele că așa va fi, dacă luăm în calcul că PSD-ul e-n toate și calcă fluierând peste mușuroaiele de nisip care-i sunt ridicate în cale. Cineva îmi spune că-l va împiedica ”buturuga mică” USR! Aș! Nu prea știu de unde vine acest Nicușor, iar vremea în care tancul era dat peste cap de o buturugă a trecut. În plus, ajută și el la reclădirea partidului unic, culegând din resturile armatei liberale și fâcând-o și mai amețită. Firește, analiza mea nu e a unui specialist. Mă pot lesNe păcăli. E ca în bancul ăla cu ”matale nu ai o opinie?” Am, dar nu sunt de acord cu ea! Îmi dau și eu părerea (nu cu părerea, fiindcă nu e praștie!). Sănătate!
