Deputatul PSD Liviu Dragnea a fost ales de plen, miercuri, președinte al Camerei Deputaților. Potrivit procesului verbal de numărare a voturilor, la ședință au fost prezenți 317 deputați, numărul total de voturi exprimate a fost tot 317, niciun vot nu a fost anulat.
Dintre cele 317 voturi valabil exprimate, au votat „pentru” 216 și 101 „împotrivă”.
Votul a fost secret cu buletine.
Președintele Camerei Deputaților se alege cu votul majorității deputaților prezenți, potrivit Regulamentului.
Liviu Dragnea a fost singurul candidat pentru această funcție și a fost propus de grupul PSD.
La rândul său, copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a fost reales, miercuri, în funcția de președinte al Senatului cu 87 de voturi „pentru” și 40 „împotrivă”.
Din totalul celor 136 de senatori, 129 și-au exprimat votul (două voturi au fost nule). Votul a fost secret, cu buletin de vot.
Călin Popescu-Tăriceanu a fost susținut pentru această funcție de către grupurile PSD, ALDE și UDMR.