Patru dintre cele mai credibile ONG-uri româneşti cer preşedintelui, premierului şi liderilor PSD şi USR să suspende finanţarea Republicii Moldova cu fonduri româneşti dacă Parlamentul de la Chişinău va vota o lege care ar duce la amnistie fiscală şi la anularea obligaţiei declarării averilor.
Expert Forum (EFOR), Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Freedom House-România şi Grupul de Dialog Social (GDS) susţin că „finanțarea Republicii Moldova cu bani publici românești și europeni, în condițiile în care se dă frâu liber corupției și spălării banilor, este inacceptabilă”.
Semnatarii acestei petiții solicită președintelui, premierului și președintelui PSD ca partid cu majoritate parlamentară după alegeri precum şi opoziţiei să pregătească măsuri adecvate, inclusiv suspendarea finanțării prin împrumutul de sprijin bugetar (și alte formule de asistență financiară), dacă Parlamentul de la Chișinău adoptă așa-numita lege pentru ”liberalizarea capitalului și stimularea fiscală”.
Legea discutată în două lecturi de Parlamentul moldovean are prevederi prin care: se pot spăla banii negri obținuți din tranzacții obscure sau prin offshore-uri (prin liberalizarea capitalului de către persoane fizice, cu interdicția investigării provenienței capitalului); se iartă funcționarii publici care nu și-au declarat până acum averea, oferindu-le posibilitatea de a declara orice capital cu plata a doar 2% din valoarea acestuia; se acordă amnistie fiscală pentru penalitățile acumulate de persoanele fizice și juridice care practică activitate de întreprinzător la plata taxelor și a impozitelor, cu condiția achitării datoriilor.
Proiectul de lege a fost adoptat deja de Parlament în primă lectură, la doar două săptămâni de la depunere. ONG-urile semnatare susţin că proiectul nu are avizul Guvernului și al expertizei anticorupție.
„Această lege reprezintă o puternică lovitură dată eforturilor anticorupție susţinute de partenerii Republicii Moldova, principala condiție pentru sprijinul bugetar internațional. Ea demonstrează cinismul politicienilor pro-europeni de la Chișinău, care pretind că fac reforme dar deghizează o măsură antieuropeană sub un nume proeuropean (”liberalizarea capitalului”) pentru a deruta atât partenerii străini, cât și publicul moldovean”, se arată în scrisoarea celor patru.