Petre Apostol
Clubul Sportiv Municipal Ploiești a mai încasat două penalizări de la Federația Română de Handbal, unele care erau așteptate, totuși, deoarece echipele din campionatele de seniori, Liga Națională la feminin și Divizia A la masculin, nu s-au prezentat la două meciuri programate.
Interesant este că, deși știau că nu pot duce până la final prezența în cele două competiții, oficialii clubului ploieștean nu au luat o decizie clară în privința existenței acestora, iar echipele au funcționat cum au putut până când nu s-au mai găsit soluții de a se prezenta. Dar, nici atunci clubul nu a decis să-și anunțe retragerea din campionat, așa cum s-a întâmplat în alte situații din țară.
Astfel, Comisia de Disciplină a decis excluderea lor din campionate, iar săptămâna aceasta deciziile au fost ratificate. Iar, prin urmare, CSM Ploiești trebuie să achite până vinerea viitoare 10.000 de lei pentru excluderea echipei din Liga Națională și încă 3.000 de lei pentru excluderea formației divizionare. În plus, echipa feminină are dreptul de înscriere doar în ultima categorie competițională din sezonul următor, în vreme ce formația masculină nu are dreptul de a se înscrie în niciun eșalon anul viitor.
Va dura mult timp, astfel, să se redreseze handbalul din Ploiești la nivel profesionist, un oraș cu o mare tradiție în acest sport.