Gimnasta Dora Vulcan a fost inclusă în Codul internaţional de punctaj la gimnastică artistică, graţie unei sărituri realizate în cadrul turneului preolimpic din acest an de la Rio de Janeiro, potrivit Federaţiei Internaţionale de Gimnastică. Elementul din exerciţiul Dorei Vulcan de la sol, o săritură, a primit categoria C în Codul de punctaj la gimnastică artistică din partea Comitetului Tehnic al Federaţiei. Descrierea exactă a elementului este „săritură în şpagat din poziţia de inel, cu jumătate de întoarcere (180 de grade)”. Dora Vulcan (17 ani) a fost formată de clubul CSŞ Gimnastică Focşani şi este fiica profesorilor antrenori Doiniţa şi Dănuţ Vulcan. În 2014, Dora Vulcan a fost campioană naţională la juniori, la toate cele cinci discipline. În cadrul turneului preolimpic de la Rio de Janeiro, românca a ratat calificarea la Olimpiadă, clasându-se pe locul 47 în ierarhia finală. A obţinut un punctaj total de 52.265 (13.766 – sărituri, 12.800 – paralele, 12.733 – bârnă, 12.966 – sol). Printre celelalte elemente ale unor sportive române care fac parte din Codul de punctaj la gimnastică artistică se numără: Simona Amânar la sărituri, Nadia Comăneci la paralele inegale, Cristina Elena Grigoraş la bârnă, Diana Bulimar la sol, Celestina Popa la sol, Sabina Cojocar la sol, Daniela Silivaş la sol.