Acționarii Liberty Media au aprobat cumpărarea Formulei 1, care urmează acum să primească acordul Federației Internaționale de Automobilism (FIA) pentru a deveni definitivă, a anunțat grupul american într-un comunicat.
În cadrul unei Adunări generale extraordinare, la sediul grupului din Englewood (Colorado), acționarii și-au dat acordul pentru realizarea acestei tranzacții de 8 miliarde dolari, care a fost anunțată în luna septembrie și în urma căreia unul dintre cel mai urmărite sporturi de pe planetă a trecut sub controlul grupului patronat de miliardarul John Malone.
Liberty Media va înființa o nouă entitate denumită Formula One Grup, care va gestiona activitățile și drepturile disciplinei supreme din sportul automobilistic, care aduce organizatorilor săi aproximativ 1,8 miliarde de dolari pe an, precizează AFP.
Grupul american anunțase deja, la jumătatea lunii decembrie, că a primit acordul autorităților pentru concurență și a strâns sumele necesare achiziției, care urmează să fie finalizată până la sfârșitul lunii martie.
Următoarea ediție a Campionatului Mondial de Formula 1 va debuta pe 26 martie, la Melbourne, cu Marele Premiu al Australiei.
Liberty Media a cumpărat Formula 1 de la fondul de investiții CVC Capital Partners, care controla competiția prin intermediul unui holding denumit Delta Topco, în colaborare cu britanicul Bernie Ecclestone, cel care a făcut în ultimii 30 de ani din Formula 1 una dintre disciplinele sportive cele mai rentabile din lume.
Ecclestone, în vârstă de 86 ani, urmează să-i consilieze pe noii acționari în următorii trei ani, în timp ce conducerea Formula One Group urmează să fie preluată de Chase Carey, cel care a lucrat mult timp pentru un alt magnat media, Rupert Murdoch.
Experiența lui Ecclestone va fi utilă în special în negocierile pentru un nou acord cu echipele de Formula 1 asupra repartizării profiturilor, actualul contract urmând să expire în 2020.