La 20 ianuarie va avea loc ceremonia de învestire a lui Donald Trump, care va deveni al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. Conform tradiţiei, ceremonia trebuie să includă şi un moment muzical. Barack Obama, de pildă, le-a reunit la învestirea sa pe Aretha Franklin şi Beyoncé. Trump a avut parte, până acum, doar de refuzuri. Rând pe rând, au declinat invitaţia Justin Timberlake, Céline Dion, Elton John şi Andrea Bocelli. Echipa lui Trump a intrat în criză de timp şi poartă acum tratative cu artista britanică Rebecca Ferguson, care a declarat că va participa doar dacă i se va îngădui să cânte piesa „Strange Fruit”, un imn antirasist semnat de Billie Holiday. Problema este că Trump nu este obişnuit să i se pună condiţii. Aşadar, întrebarea rămâne deschisă: cine va cânta la ceremonia de învestire a noului preşedinte american?