Violeta Stoica

Că benzina și motorina de la pompele din România au ajuns să coste mai mult decât în alte state europene deja nu mai este o noutate. Deși prețurile carburanților fluctuează, se pare că prețurile chiriilor și ale locuințelor din România au tendința să depășească în mod continuu piața imobiliară din state din vestul Europei.
În România, casele se scot la vânzare și pentru milioane de euro, iar apartamentele mai luxoase au început să coste cât o vilă! Și la Ploiești, ofertele de vânzare a locuințelor – în special cele aflate în blocuri de apartamente situate în buricul orașului – sunt imense nu numai pentru omul de rând, ci și pentru persoanele cu dare de mână. Există, în centrul Ploieștiului, de exemplu, apartamente care se închiriază cu sume care depășesc cu mult chiar și chiriile din… Bruxelles.

Potrivit unui studiu realizat de imobiliare.ro, unul din trei români ar fi interesat să cumpere, să vândă sau să închirieze o proprietate, așa cum a apărut într-o informație de dată recentă. Conform acestui studiu, se pare că și piața imobiliară ar fi intrat într-o etapă de “maturizare”, ceea ce presupune că există tendința cumpărătorilor de a aloca mai mult timp pentru găsirea unei proprietăți. „Pe de altă parte, printre semnele de maturizare a pieţei se numără diminuarea importanţei acordate de către clienţi factorului preţ (în favoarea zonei sau apropierii de facilităţi), dar şi preferinţa sporită pentru locuinţele noi, în detrimentul celor vechi”, se arată în comunicatul de presă emis de specialiștii în imobiliare.
În timp ce, la Primăria Ploiești, sunt înregistrate peste 200 de cereri pentru acordarea unor spații de locuit în blocuri sociale, există, de cealaltă parte, și prahoveni care au posibilitatea să trăiască în apartamente de lux, din blocuri ultracentrale și a căror închiriere costă… dublu față de chiriile din “capitala europeană”, Bruxelles.
Dacă, la Bruxelles, închirierea unui apartament cu două camere costă cam 700 de euro, în zonă cu acces la metrou (suma neincluzând cheltuielile suplimentare), ei bine, la… Ploiești, chiriile au ajuns să depășească mult această valoare. Exemplul cel mai elocvent vine de la un apartament cu trei camere, de peste 100 de metri pătrați, dintr-un bloc nou din buricul Ploieștiului, cu amenajări interioare și mobilier de lux, care este scos la închiriere pentru suma lunară de… 1300 de euro!
În afara acestor sume care par fabuloase pentru piața imobiliară din Ploiești, chiriile scad în funcție de zona în care se află apartamentele, de dotările pe care le au, de existența unei centrale termice proprii, dar și de calitatea amenajărilor interioare și a mobilei. Dacă, în zona centrală a orașului, închirierea unui apartament mobilat modern pleacă de la minimum 450 de euro și ajunge chiar și până la sumele menționate mai sus, în sudul și în nordul orașului, cuantumul chiriilor scade până la 180 de euro lunar (garsonieră), dar pot ajunge și aici până la 300 de euro lunar, în funcție de cât de utilată și mobilată este locuința respectivă.
Și în zona vânzărilor de garsoniere și de locuințe prețurile par să fie relativ mari, dacă luăm în considerare că, pentru o garsonieră de numai 16 metri pătrați utili din zona de vest a Ploieștiului, prețul pentru fiecare metru pătrat util depășește 1200 de euro!
Mai atractive la preț par apartamentele cu două camere, dar și în aceste cazuri există oferte care pornesc de la 23.000 de euro (ceruți pentru o locuință din zona de Vest, dar care are doar 31 de metri pătrați) și ajung până la 85.000 de euro – pentru un apartament ultracentral cu două camere de 90 de metri pătrați.
Una peste alta, acestea sunt ofertele. Rămâne însă de văzut dacă piața imobiliară ajunsă la acest nivel în privința închirierii/ vânzării garsonierelor și a apartamentelor în blocurile de locuințe din municipiul Ploiești este într-atât de “matură”, așa cum spun specialiștii, iar ploieștenii sunt într-atât de dornici să dea cât se cere pentru o casă… cu foarte mulți vecini.