V. S.

Specialiști japonezi și italieni vor participa la conferințele pe teme de inginerie seismică și seismologie ce vor fi organizate, în luna iunie, în București. Având în vedere că temele conferinței se adresează specialiștilor din mai multe domenii de activitate, organizatorii estimează că numărul participanților va fi extrem de mare.
În cadrul celor două zile în care vor avea loc – la Universitatea Tehnică de Construcții București – cea de-a șasea ediție a Conferinței Naționale de Inginerie Seismică și cea de-a doua de Inginerie Seismică și Seismologie, specialiști în domeniile menționate vor aborda subiecte de interes, precum seismicitatea în România, regulamente de proiectare, reabilitare și evaluare seismică, comportamentul la seism al infrastructurilor, managementul situațiilor de urgență în cazul producerii cutremurelor.
În cadrul conferințelor, vor fi organizate și ateliere pe teme legate de subiecte cum ar fi “40 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977”.
Din comitetul consultativ internațional al celor două evenimente fac parte specialiști din întreaga lume, printre care se află românul Alex Bărbat – profesor de inginerie seismică la Universitatea Tehnică din Catalonia, dar și japonezul Koichi Kusunoki – profesor la Institutul de Cercetare Seismică din Tokio.
Lucrările celor două conferințe vor fi susținute în limba engleză.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe intelepte
Articolul următorOful cititorului