Lucrările la noul stadion Ion Oblemenco din Craiova pot fi urmărite în direct pe site-ul oficial al Clubului Sportiv Universitatea Craiova. O cameră de supraveghere, care a fost montată pe clădirea Malmo din Craiova, oferă imagini live cu lucrările la noul stadion. În acest fel, oricine poate urmări progresul proiectului „Ion Oblemenco”. „De azi înainte putem urmări live, zi de zi, secundă cu secundă, reîntruparea casei noastre. Pe site-ul oficial al clubului, o cameră video ne va transmite permanent fiecare moment al construcţiei, vom urmări cum va creşte arena sub ochii noştri. Mulţi dintre noi am trecut prin preajma stadionului, cât mai des posibil, pentru a vedea stadiul lucrărilor, pentru a ne convinge că vatra legendară va căpăta alura ultramodernă pe care doar o visam odată”, se arată pe site-ul csuc.ro. Ulterior, după ce lucrările la partea exterioară a stadionului se vor încheia, camera video va fi mutată în interior. „După ce arena va căpăta învelişul şi forma exterioară cu care ne vom mândri, camera video se va muta în interior, pentru a ne obişnui cu decorul în care ne vom croi noi amintiri, unde vom trăi emoţii, vom exulta fericiţi sau vom suferi”, mai scriu cei de la CS Universitatea Craiova. Lucrările la noua arenă au început în toamna anului 2015, iar termenul de finalizare iniţial era noiembrie 2016. Noul stadion Ion Oblemenco va avea o capacitate de 30.000 de locuri şi va costa 50 de milioane de euro.