Petre Apostol

La finalul săptămânii trecute, Divizia A1 la volei masculin s-a reluat, programând etapa a III-a din cadrul returului fazei întâi. În cadrul primei runde disputate în 2017 nu s-au înregistrat surprize, deşi punctul luat de Ştiinţa Explorări în duelul cu lidera clasamentului, Steaua, poate fi catalogat ca un rezultat puţin neaşteptat, având în vedere modul în care s-au descurcat cele două echipe până în prezent.
9-bÎn privinţa echipei Tricolorul LMV Ploieşti, formaţia antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu şi-a respectat statutul de favorită în meciul de pe terenul Ştiinţei Bacău, impunându-se în minimum de seturi, deşi în actul al treilea a fost nevoită să salveze patru mingi de set ale gazdelor. Astfel, gruparea ploieşteană a bifat a treia victorie în minimum de seturi din acest sezon şi al optulea meci în care a obţinut maximum de puncte, fiind al nouălea succes din cadrul campionatului.
În total, Tricolorul LMV a acumulat 27 de puncte, iar, ca urmare a victoriei înregistrate în minimum de seturi de campioana SCM U Craiova în reeditarea finalei de anul trecut cu Volei Municipal Zalău, echipa ploieşteană a rămas pe locul al cincilea, deocamdată. Elevii antrenorilor Stancu şi Marinescu vor reveni, cel mai probabil, pe poziţia a patra, după restanţa programată mâine seară, de la ora 18:00, în Sala „Olimpia”, cu VCM LPS Piatra Neamţ, meci amânat din etapa a II-a din retur, deoarece ploieştenii au evoluat în CEV Challenge Cup.

Rezultatele etapei de la finalul săptămânii:
Știința Explorări Baia Mare – Steaua București 2:3 (17:25, 21:25, 25:22, 25:23, 13:15)
SCM U Craiova – ACS Volei Municipal Zalău 3:0 (28:26, 25:23, 25:16)
VCM LPS Piatra Neamț – Arcada Galați 0:3 (16:25, 18:25, 21:25)
Știința Bacău – Tricolorul LMV Ploiești 0:3 (20:25, 14:25, 27:29)
Volei Club Banatul Caransebeș – Unirea Dej 3:1 (25:15, 22:25, 25:22, 30:28)
CSM București – Universitatea Cluj 3:0 (25:16, 25:18, 25:21)

Clasament
1 Steaua București 14 11 1 1 1 39:12 36
2 Volei Mun. Zalău 14 9 3 1 1 38:14 34
3 Arcada Galați 14 10 2 0 2 37:15 34
4 SCMU Craiova 14 9 1 0 4 33:15 29
5 Tricolorul LMV Pl. 13 8 1 1 3 31:19 27
6 CSM București 14 7 1 2 4 30:25 25
7 Explorări Baia Mare 14 4 1 3 6 25:31 17
8 Volei Club Caransebeș 14 4 2 1 7 23:30 17
9 Știința Bacău 14 3 0 2 9 16:34 11
10 Unirea Dej 14 2 1 2 9 17:36 10
11 Univ. Cluj 14 2 0 1 11 11:36 7
12 VCM LPS Piatra N. 13 0 1 0 12 5:38 2