Frații gemeni Mike și Bob Bryan, care formează una dintre cele mai bune perechi de dublu din istoria tenisului, au decis să nu mai reprezinte Statele Unite în Cupa Davis, informează AFP.
„Mike și cu mine dorim să vă facem cunoscută, în mod oficial, decizia noastră de a nu mai face parte din echipa americană de Cupa Davis”, a scris Bob Bryan pe rețelele de socializare.
„Câștigarea titlului în 2007 a fost unul dintre momentele cele mai frumoase ale carierei noastre. Am avut șansa să jucăm sub conducerea a doi fantastici căpitani, John McEnroe și Jim Courier”, a reamintit el.
În vârstă de 38 ani, frații Bryan au disputat 31 de meciuri în Cupa Davis de la debutul lor, în 2003, având un bilanț de 26 victorii și 5 înfrângeri.
Ultima lor apariție în această competiție rămâne, așadar, înfrângerea surprinzătoare în sferturile de finală ale ediției 2016, în fața croaților Marin Cilic și Ivan Dodig. Echipa Statelor Unite conducea în acel moment cu 2-0 la general, după primele două meciuri de simplu, însă croații au întors rezultatul și s-au impus în final cu 3-2.
Foști lideri mondiali la dublu, Mike și Bob Bryan au câștigat împreună 111 turnee ATP, între care 16 de Mare Șlem, precum și titlul olimpic în 2012, la Londra.