F. T.

Ieri după amiază, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” a trimis, în două dintre județele afectate de viscol și zăpadă, două autospeciale pentru intervenție și mai mulți pompieri.
Potrivit precizărilor făcute de către purtătorul de cuvânt al pompierilor prahoveni, Raluca Vasiloaie, o șenilată din parcul auto al Detașamentului 1 Ploiești a plecat spre Giurgiu, iar o autofreză (de la același detașament) – spre Caraș Severin.
Reamintim că, la ultima cădere masivă de zăpadă, din cursul săptămânii trecute, zeci de pompieri prahoveni s-au mobilizat și au deszăpezit nu doar spitale, școli și biserici din Prahova, ci și din alte județe ale țării. În acest context, pompierii buzoieni au transmis, public, mulțumiri colegilor prahoveni, iar noul ministru de Interne i-a felicitat, personal, la sfârșitul săptămânii trecute.