Petre Apostol

După ce au participat la Europenele de la categoria lor de vârstă (juniori), reprezentanții secției de sanie a Clubului Sportiv Orășenesc Sinaia au luat parte la Campionatele Mondiale de seniori, pe pârtia de la Innsbruck-Igls, din Austria. Pe pista pe care o cunosc cel mai bine din circuitul internațional, având în vedere că aici se dispută Campionatele Naționale, în prima zi a competiției juniorii prahoveni s-au descurcat bine, la prima participare internațională la un Mondial de seniori.
Sportivii de la CSO Sinaia sunt pregătiți de antrenorii Alexandru Comșa, Corina Drăgan și Liviu Turea (directorul clubului).
Echipajul de dublu format din Marian Gîtlan și Flavius Crăciun a confirmat rezultatele foarte bune de la nivel de juniori, unde, în sezonul trecut, a obținut primele medalii în cadrul Cupei Mondiale și a fost la doar două zecimi de medalia de bronz la Jocurile Olimpice de Tineret.
La prima participare la Campionatul Mondial de seniori, cei doi tineri sportivi prahoveni au reușit chiar să depășească echipajul României de seniori, concurent în Cupa Mondială, format din Cosmin Atodiresei și Ștefan Mușei. Gîtlan și Crăciun s-au clasat pe locul 24, chiar înaintea celor doi seniori tricolori, cu un avantaj de 46 de sutimi de secundă, juniorii de la CSO Sinaia fiind la două zecimi de calificarea în manșa secundă, la care au avansat primele 18 echipaje.
De remarcat faptul că, sosind cu timpul de 40,363 secunde, sportivii prahoveni au fost la mai puțin de o secundă de primii clasați în manșa întâi, germanii Toni Eggert și Sascha Benecken, care cu timpul de 39,468 secunde au stabilit un nou record al pistei, adjudecându-și, ulterior, și manșa secundă (39,537 secunde) și, implicit, medaliile de aur.
Tot în prima zi a evenimentului din Austria s-a desfășurat și proba feminină, la care de la CSO Sinaia a concurat Carmen Manolescu, sportivă aflată pe locul 13 în clasamentul Cupei Mondiale de junioare. Tânăra participantă de la clubul din Sinaia a încheiat competiția pe locul 29, iar cu timpul de 40,469 secunde a fost la doar două zecimi de calificarea în manșa finală, la care au avansat primele 20 de clasate.
De menționat, totodată, că sportiva prahoveană a avut un start excelent, stabilind al 13-lea timp intermediar, cu 2,127 secunde! În plus, a fost la 6,4 zecimi de secundă față de prima clasată în manșa întâi, Tatjana Huefner, legendara sportivă germană adjudecându-și cel de-al cincilea titlu mondial, la 33 de ani.
Ar mai fi de spus faptul că pentru România a participat și o altă sportivă prahoveană, anume Raluca Strămăturaru, care și-a început cariera la CSO Sinaia, dar reprezintă acum CSAM Bucegi Predeal. Lidera României la nivel internațional la senioare, sportiva din Bușteni a fost ultima calificată în manșa finală, situându-se pe locul 20, în prima manșă, cu timpul de 40,263 secunde, ocupând, în final, locul 19, la 1,199 secunde de învingătoare.
Ieri, urma să concureze de la CSO Sinaia și Andrei Turea, în proba masculină, la care România mai este reprezentată și de Valentin Crețu, fost component al clubului din Sinaia, localitatea sa de naștere, acum legitimat la CSAM Bucegi.