Bogdan Chitic

Echipele ploieştene de baschet „sub 16 ani” au avut parte de un final aglomerat de săptămână, cele trei reprezentante ale oraşului nostru fiind implicate în patru meciuri importante pentru configuraţia actuală a clasamentelor, în grupele valorice din care fac parte. Astfel, CSU Ploieşti a primit, în „Olimpia”, vizita unei formaţii cu greutate, Laguna Bucureşti, în faza semifinală, ABC T-Pack a jucat, la rândul său, în Sala Sporturilor, sâmbătă, cu CSŞ Unirea 2 Iaşi, pentru ca, duminică, să se deplaseze în Capitală pentru confruntarea cu echipa Colegiului Naţional „Aurel Vlaicu”, în cadrul fazei de recalificare, iar CSŞ Ploieşti a găzduit-o pe BC Lions Craiova, într-un meci contând pentru aceleaşi „recalificări”, dar într-o altă grupă.

Victorie la „foto-finish” pentru CSU Ploieşti

După ce, în sezonul trecut, pierdeau categoric în faţa celor de la Laguna Bucureşti, la diferenţe chiar şi de 40 de puncte, în Campionatul Naţional „U14”, băieţii de la CSU Ploieşti au obţinut, duminică, o victorie „pe muchie de cuţit” împotriva formaţiei din Capitală. Echipa antrenată de sârbul Ivan Gemaljevic s-a impus cu 59-56 după un coş marcat de la distanţă de către Dragoş Iliescu, eroul gazdelor, cu patru secunde rămase până la final. „I-am simţit pe băieţi puţin speriaţi înaintea jocului şi destul de nervoşi în prima secvenţă, din cauza multiplelor ratări pe lay-up, dar, per ansamblu, am făcut un joc bun şi puteam câştiga chiar şi la o diferenţă mai mare dacă ne concentram mai bine la finalizare. Este drept, nouă ne-au lipsit doi jucători, Alexandru Ghiţă şi Adrian Dan, dar şi Laguna a evoluat fără 2-3 piese importante, într-un joc în care am suferit destul de mult la nivelul box-out-urilor şi al recuperărilor defensive. La ultima fază, i-am încredinţat mingea lui Dragoş Iliescu pentru aruncarea câştigătoare şi sunt fericit că el a şi reuşit să facă diferenţa”, ne-a declarat antrenorul celor de la CSU Ploieşti, Ivan Gemaljevic. Cu o victorie şi o înfrângere până în acest moment, pentru „universitari” urmează, la finalul săptămânii, sâmbătă şi duminică, partidele din deplasare cu LPS Bihorul Oradea şi U-BT 1 Cluj Napoca.

ABC T-Pack, „dublă” adjudecată fără emoţii

Pe tabloul recalificărilor, ABC T-Pack Ploieşti a bifat primele două victorii din acest an, scor 72-59, pe teren propriu, cu CSŞ Unirea 2 Iaşi, şi, respectiv, 60-49, în deplasare, cu Aurel Vlaicu Bucureşti. Au fost două meciuri în care „lupii” pregătiţi de Vasile Tace şi-au simplificat misiunea încă din prima repriză, desfăşurarea ulterioară a ostilităţilor nelăsând loc de semne de întrebare în privinţa învingătoarei. „Am avut parte de un meci normal, în grafic, cu CSŞ Unirea Iaşi, în care derularea evenimentelor mi-a dat ocazU16BAia de a rula întreg lotul. Cum rezultatul era unul previzibil încă din primul sfert, am acordat minute destule şi jucătorilor mai puţin utilizaţi, cu o experienţă competiţională nu atât de mare, dar care ne vor ajuta şi în meciurile următoare. În ceea ce priveşte jocul de duminică, de la Bucureşti, trebuie subliniat că am întâlnit o echipă de liceu cu profil sportiv, care beneficiază, aşadar, de alte condiţii de pregătire, cu jucători cu talie impresionantă pentru această vârstă, dar noi am făcut un joc foarte bun în prima repriză, prin care am şi câştigat, de altfel, meciul. A fost 48-16 la pauză, o diferenţă mai mult decât liniştitoare, dar, în partea secundă, şi pe fondul unor decizii discutabile ale arbitrilor şi a unui joc mai agresiv al gazdelor, am redus turaţia şi am câştigat la o diferenţă de 11 puncte. Oricum, trebuie precizat că victoria nu a fost pusă în niciun moment la îndoială, cel mai mic ecart, în repriza secundă, fiind de 10 puncte”, a subliniat antrenorul Vasile Tace. Pentru ABC T-Pack va urma duminică, în „Olimpia”, confruntarea cu CSS Viitorul Cluj Napoca, liderul neînvins al primei grupe de recalificare.

Prestaţie curajoasă, înfrângere nedreaptă

Tot pe tabloul fazei de recalificare, dar în cadrul celei de-a doua grupe, CSŞ Ploieşti a pierdut, duminică, în sala de sport a Colegiului Tehnic „Elie Radu”, duelul cu BC Lions Craiova, scor 65-67. Având una dintre cele mai mici medii de vârstă din întreaga ţară, la categoria „U16”, formaţia antrenată de profesorul Marian Hartman a evoluat curajos pe tot parcursul meciului, dar unele decizii mai puţin inspirate pe final şi ratările succesive din poziţii facile au înclinat balanţa în favoarea oaspeţilor.
„Pentru posibilităţile actuale, echipa a jucat chiar foarte bine. Nu mă aşteptam, sincer, să înscriem mai mult de 40 de puncte, având în vedere ca am în lot mulţi jucători din generaţia 2002, foarte tineri, dar, pe de altă parte, dacă aş contabiliza ratările din acţiune, care au generat un procentaj foarte slab, pot spune că puteam marca lejer 100 de puncte în această partidă. Trebuie menţionat, de altfel, şi că am încheiat meciul cu patru jucători eliminaţi, toţi din garnitura de start, iar, pe final, a trebuit să trimit în teren jucători de clasa a VII-a, care s-au achitat bine de sarcini, dar au şi ratat în momente decisive”, a precizat profesorul Marian Hartman.
Asemenea baschetbaliştilor de la CSU Ploieşti, şi pentru CSŞ Ploieşti va urma, la finalul săptămânii, o „dublă” în deplasare, sâmbătă, cu CSŞ Bega Timişoara, şi, duminică, sub Feleac, cu U-BT 2 Cluj Napoca.