Primăria și Garnizoana Ploiești organizează mâine ceremonii care vor marca împlinirea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române. Astfel, la Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza”, la ora 11.05, va fi intonat Imnul Național, apoi oficialitățile vor susține scurte cuvântări, vor depune buchete de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar la final se vor prinde în Hora Unirii. La 12.05, în curtea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, va fi intonat Imnul Național, apoi reprezentanții autorităților locale vor vorbi despre semnificațiile evenimentului care a marcat profund istoria României și vor depune buchete de flori la busturile domnitorilor din curtea muzeului. La ora 12.30, oficialităţile şi participanţii vor juca Hora Unirii.
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, precum și secțiile sale, din Ploiești și din celelalte localități ale județului, organizează mai multe activităţi cultural-educative dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.
În perioada 20 -22 ianuarie, evenimente culturale au fost organizate la Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, Muzeul „I. L. Caragiale”, Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Poiești, Muzeul Sătesc Sângeru, Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere”, Muzeul „Casa Domnească”, Muzeul „Crama 1777”. La sediul din Ploiești al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, mâine, de la ora 11.00 se va deschide expoziţia temporară: „Coordonate cartografice ale Unităţii Naţionale” și va avea loc un spectacol militar în colaborare cu Asociaţia de Reconstituiri Istorice „6 Dorobanţi”; la Muzeul „Casa de târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”, pe 25 ianuarie , de la ora 10.00 se va desfășura matineul muzeal „Mica Unire”, în colaborare cu Colegiul Tehnic „Toma Socolescu” Ploieşti, iar la Muzeul de Artă Religioasă de la Vălenii de Munte, pe 25 ianuarie, de la ora 11.00 va avea loc matineu muzeal „Unirea Principatelor Române şi reformele lui Cuza”, în colaborare cu Colegiul Naţional „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte. Muzeul „Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg va găzdui pe 25 ianuarie, de la ora 11.00, matineul muzeal „Alexandru Ioan Cuza – întemeietorul statului român modern”, în colaborare cu Şcoala Gimnazială Filipeştii de Târg, iar la Muzeul „Conacul Bellu” din Urlați, pe 25 ianuarie 2017, de la ora 15.30, publicul va putea urmări serata muzeală:
„Hai să dăm mână cu mână, cei cu inimă română”, organizată în colaborare cu Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi.