F.T.

La sfârșitul săptămânii trecute, ministrul Justiției, Florin Iordache, a continuat vizitele anunțate la penitenciarele din țară, pentru a vedea care sunt condițiile în care deținuții execută pedepsele privative de libertate și, nu în ultimul rând, gradul de suprapopulare a acestora. Astfel, după ce a fost la Jilava, ministrul a ajuns sâmbătă, 28 ianuarie a.c., și la Penitenciarul Ploiești.
Potrivit reprezentanților unității penitenciare ploieștene, ministrul Justiției a venit însoțit de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisarul șef Marius Vulpe.
“Principalul scop al acestor vizite este de a vedea situaţia reală din penitenciare. Mă interesează, în primul rând, starea deţinuţilor, gradul de supraaglomerare, starea de sănătate, modul în care funcţionarii din penitenciar îşi fac datoria în ceea ce priveşte programul pe care deţinuţii îl au. Este un început, în perioada următoare mă voi duce şi în alte locuri. (…) Vreau să trag o concluzie după ce văd mai multe locuri. Eu am mai fost, de-a lungul activităţii parlamentare, şi la Rahova, şi la Jilava. Repet, nu m-am dus în control, m-am dus să văd situaţia reală, ce dorinţe au deţinuţii şi care e starea de fapt din penitenciare. Pentru o corectă informare, printr-o dispoziţie a directorului general, în toate penitenciarele cine vrea să se ducă să se informeze, să filmeze, este deschis”, a declarat pentru Mediafax, ministrul Justiției, înainte de începerea periplului prin penitenciarele din țară.
Reamintim că, în ceea ce privește gradul de suprapopulare a Penitenciarului Ploieşti, acesta se situa, la sfârșitul anului trecut, la 100,69 la sută.