F.T.

De parcă nu ar fi destule accidente rutiere cu urmări tragice pe șoselele din județ – majoritatea acestora produse nu neapărat din cauza vremii nefavorabile, ci din cauza imprudenței șoferilor – parcă tot mai multe sunt abaterile constatate de către polițiștii Biroului Rutier Prahova. Astfel, în perioada 14-16 ianuarie, pentru neregulile constatate de către agenții de la Biroul Rutier Prahova în trafic au fost aplicate 306 sancțiuni contravenționale (pentru consum de alcool sau pentru depășirea vitezei legale), în valoare totală de 66.625 de lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute zeci de permise de conducere. De exemplu, un conducător auto a fost prins pe DN 1B, în afara localității Blejoi, conducând sub influența băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând valoarea de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost sancționat contravențional și i-a fost reținut permisul.
În Câmpina, polițiștii Biroului Rutier au controlat 116 autovehicule și au dat 80 de amenzi (64 pentru viteză ilegală), în valoare totală de 22.000 lei.De asemenea, a fost reținut un permis de conducere.
În Ploiești, oamenii legii au constatat că un șofer care băuse (aparatul etilotest indicând o concentrație de 0, 47 mg/l alcool pur în aerul expirat) a pierdut controlul volanului și a avariat un alt autoturism parcat pe marginea părții carosabile. Conducătorul auto nu avea permis de conducere.
Nici vitezomanii nu au scăpat de sancțiuni. Astfel, în timp ce acționau cu aparatul radar TruCam pe DN 1, în zona orașului Băicoi, polițiștii rutieri au surprins doi conducători auto care circulau cu 153 km/h, respectiv 152 km/h. Ambii au fost amendați, fiindu-le, totodată, reținute permisele.