Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat, ieri, atentatul comis de Revelion într-un club de noapte din Istanbul, soldat cu 39 de morţi şi 70 de răniţi, anunţă Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.Individul care a comis carnagiul din Clubul de noapte Reina din Istanbul, de Revelion, este în continuare în libertate. Poliţia turcă a reţinut, ieri dimineaţă, opt persoane despre care se crede că ar avea legături cu atacul terorist.
Conform autorităţilor turce, teroristul care a ucis 39 de persoane şi a rănit alte 70 este din Uzbekistan sau Kîrgîzstan. Douăzeci şi cinci dintre victimele atentatului din club sunt cetăţeni străini, din Israel, India, Liban, Franţa, Tunisia, Belgia, Kuweit şi Canada.
„În continuarea operaţiunilor binecuvântate pe care Statul Islamic le întreprinde împotriva apărătorului crucii, Turcia, un militant eroic al califatului a lovit unul din cele mai faimoase cluburi de noapte unde creştinii îşi celebrau sărbătoarea apostată”, a anunţat organizaţia teroristă sunnită într-un comunicat postat pe site-ul propriei agenţii de ştiri, Amaq. MAE a precizat că nu există români printre victimele identificate.
La Istanbul, 17.000 de politişti sunt în alertă maximă, forţele de securitate lansând o operaţiune masivă de căutare a suspectului care şi-a abandonat arma în clubul Reina. Motivul atacului nu este clar, dar se presupune că a fost ordonat de organizaţia Stat Islamic, responsabilă de cel puţin două atentate teroriste comise anul trecut în Turcia, relatează BBC.