Petre Apostol

Imediat după întoarcerea din cantonamentul de la Cheile Grădiştei, echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti a disputat două jocuri de verificare, înainte de reluarea campionatului, Divizia A1 urmând să reînceapă la finalul săptămânii. Jucătorii pregătiţi de antrenorii Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu s-au întâlnit, vineri seară, într-un meci antrenament cu Steaua Bucureşti, lidera la zi a campionatului, confruntarea având loc la Complexul Sportiv „Tel George Junior”.
9-bDisputa s-a desfăşurat pe durata a trei seturi, însă a fost mai degrabă un antrenament comun, deoarece, imediat după fiecare punct, antrenorul secund al echipei care a câștigat punctul respectiv punea în joc mingea pentru un nou punct, ca la antrenament, punct care, însă, nu s-a contabilizat pe tabelă.
Dintre cei trei nou-veniți în lotul Tricolorului LMV, doar polonezul Tomasz Rutecki a evoluat, dar în echipă a fost prezent și mexicanul Daniel Vargas Osorio, rezervă neutilizată, în vreme ce bulgarul Pavel Dushkov, de-abia sosit la Ploiești, a urmărit din tribună meciul.
Tricolorul LMV a jucat în primul set în formula Centelles (universal), Voinea, Milivojevic (extreme), Riabukha, Zhylinskyi (centri), Carrasco (coordonator), Skundric (libero). Apoi, în actul secund, Rutecki a început în locul lui Milivojevic, iar pe parcurs în echipă au mai intrat Ghimeș, Grigoraș, Farcaș și Aleksic. În setul al treilea, ploieştenii au jucat fără libero, evoluând în fromula Farcaș, Voinea, Aleksic, Riabukha, Grigoraș, Rutecki, Ghimeș.
Primul set a revenit echipei ploieştene, cu scorul de 25:21, după ce elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu au gestionat mai bine finalul, încheind actul cu un parţial de 5:1. Setul secund a aparţinut vizitatorilor, impunându-se cu 25:21, deşi Tricolorul LMV s-a menţinut în frunte în prima parte.
Setul al treilea a intrat în prelungiri, încheindu-se cu 30:29 pentru gazde, luându-se, în prealabil, decizia ca setul să nu se prelungească mai mult de punctul 30 în dreptul unei echipe.
Sâmbătă seară, echipa ploieşteană a disputat un nou meci de verificare, de data aceasta în deplasare, cu CSM Bucureşti.
Antrenorii Stancu și Marinescu au urmărit, în acest nou test, mai mult să verifice modul în care se integrează în schemele de joc ale echipei cei trei nou-veniți: Tomasz Rutecki, Daniel Vargas și Pavel Dushkov. S-au disputat patru seturi, toate revenind gazdelor, scorul fiind mai puțin important pentru antrenorii celor două echipe.
În continuare, Tricolorul LMV își va relua programul normal de antrenament la Ploiești, primul meci oficial din 2017 urmând să aibă loc sâmbătă, 21 ianuarie, în deplasare, cu Știința Bacău, partidă programată la ora 17:00, contând pentru etapa a III-a din returul Fazei I.