Florin Tănăsescu

Un prinț de Telorman, îndrăgind căsăpeala, prin inimă neagră de țară trecea, cârpindu-și cu greu guvernul dorit.
Așa s-a născut Legea voluntariatului babelor rezerviste care-și doreau să beneficieze cât mai urgent de punctul de pensie mărit, de ajutoare sociale consistente pentru nepoți, de seriale cu suspendarea lui Iohannis și, cât mai repede, de un guvern de uniune pesedisto–telormănean. Că nu degeaba s-a împământenit pe meleagurile noastre expresia “Baba și mitraliera”.
Van Dammele moderne, astâmpărate cu greu să nu iasă pe uliță, își făcuseră deja stagiul de pregătire tehnico- tactică prin antrenamente cu puști de lemn ca pe vremea peteapeului (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei– PTAP, ca să înțeleagă și votanții USR cum stă treaba), vizionând filme premiate cu “Potaia cu colți de argint” – “Revanșa” & “Și-atunci am condamnat toată opoziția la moarte”. Neștiind– sau, mai degrabă, neavând cunoștință – că PNL-ul pre limba a două cucoane a mierlit-o demult. De-aia cică, mai nou, atât în armată, dar mai ales în viața politică, e normal să zici “Dreapta-mprejur, marș !“.
Oricum, noile Silvester Stalloane moderne (numite și Ramboaice de vârsta a III-a) erau obișnuite cu clănțănitul mitralierei (taca-taca-taca!) de la bârfitul prin răspântii, din scara blocului, de la ședințele comitetului executiv al asociației de locatari, de pe vremea când Teleormanului i se zicea Telorman. Așa că asocierea ”Baba și mitraliera” nu-i doar de domeniul trecutului, ci mai degrabă al viitorului… De altfel, și în lucrarea de referință a marilor strategi ai lumii ( vezi Vladimir Putin, “ Nimic nou pe frontul de Est”), mitralierei i se mai spune “Cățeaua”.
Dragnea, prinț din Telorman, era pe cale de-a înarma țara, dacă nu aveam guvern, context în care 60 la sută dintre Șvarțănegărele nației au stat la coadă pentru a primi bandulieră, încărcătoare și grenade ofensive. Nu au fost primite la oaste – sau au fost înrolate, dar li s-a dat gloanțe oarbe – cele care au privirea sașie, existând riscul de a-și împușca liderul, singurul în măsură a le mai alina văduvia prin povești gen 1001 nopți și 102 scoase din peisaj.
Deviza care guvernează și va guverna oastea Van Dammelor de vârsta a treia a fost și este “A la guerre, comme a la guerre” deși unele dintre ele, din mediul rural – cu găini și porc în bătătură, păstrătoare a ideii că nu ne vindem țara – susțin că este corect “A la vier, comme a la vier”.
Un alt pas în elaborarea normelor de aplicare a Legii pesedisto-voluntariste a fost numirea a vreo opt–nouă cucoane în Guvern, cu Grindeanu – zece, că și numitul aduce a demoaselă când își dă ochii peste cap la fiecare tragere în piept a norodului. Pardon, a fumului de țigară electronică emanat taman în biroul șefului său.
Patria e țărâna pe care o calc și petrolul care se scotea, pe vremuri, din sonde, la Videle. Iar din pâmânt, din iarbă verde, a răsărit și Daniela, mână de fier care, spun gurile rele, îl va pune la punct pe subalternul Godină, dedat la șotii în timpul misiunilor specifice.
Un prinț din Telorman, îndrăgind vânătoarea, i-a zis lui Ponta “Tu taci!”. Iar Olguței: “Ia zi, fă, nu ți-e dor de-un minister? Nu trebuie să-mi dai răspunsul acum, îmi trimiți un SMS după ce ieși de la coafor, că noi ascundem prin hăuri și legea și luna”.
Iar țara rânjea, amarnic și trist.