Durerile de cap sunt asociate cu factori ce ţin de stilul de viaţă – prezenţa sau absenţa anumitor alimente din dieta noastră, nivelul de hidratare, precum şi programul de activitate fizică – însă puţini oameni se gândesc să asocieze migrenele cu starea vremii.
Durerile de cap sunt declanşate şi de temperaturi ridicate, umiditate scăzută şi un nivel crescut de poluare, conform unor studii publicate în revistele de specialitate “The Journal of Toxicology” şi “Environmental Health”, informează health24.com, citat de Med Live.ro.
În cadrul primului studiu, au fost monitorizaţi 3.491 de pacienţi care au ajuns la urgenţe din cauza unei migrene şi au fost înregistrate datele cu privire la starea vremii în momentul internării acestora. Astfel, cercetătorii au găsit corelaţii semnificative la nivel statistic între numărul de pacienţi internaţi şi nivelul maxim, mediu şi minim de temperatură înregistrat zilnic, precum şi variaţia acestor medii de la o zi la alta.De asemenea, cercetătorii au constatat că la spital s-a prezentat un număr mai mare de pacienţi ce acuzau dureri de cap în zilele în care au fost înregistrate valori scăzute ale umidităţii aerului.
În cadrul celui de-al doilea studiu, cercetătorii au analizat dacă există o legătură între particulele ce intră în componenţa aerului şi pacienţii trataţi ambulatoriu pentru dureri de cap în oraşul Taipei.
Datele studiului au fost colectate pe o perioadă de cinci ani şi s-a descoperit că, cu cât prezenţa de particule fine în aer a fost mai mare, cu atât numărul pacienţilor trataţi pentru dureri de cap şi migrene a crescut.
“Schimbarea anotimpurilor, ploaia, fulgerele, tunetele şi chiar presiunea atmosferică pot fi factori declanşatori pentru migrene şi dureri de cap. Cauzele declanşatoare variază de la o persoană la alta, însă scopul nostru este identificarea cauzelor anatomice specifice acestor tulburări,” declară dr. Elliot Shevel, specialist în domeniul tratării chirurgicale a migrenelor.
Expunerea la lumină este un declanşator comun pentru durerile de cap. Unii specialişti sunt de părere că receptorii sistemului senzorial uman sunt mai sensibili la pacienţii ce suferă de migrene, în special atunci când vine vorba despre simţul văzului. Astfel că lumina soarelui, puternică pe timpul verii, precum şi efectul de orbire de la prezenţa zăpezii, pot produce migrene în rândul unora dintre noi.
Conform unui studiu publicat în anul 2007 în jurnalul “Cephalalgia”, mai mult de 1.200 de pacienţi diagnosticaţi cu migrene au fost examinaţi pentru a identifica modul în care schimbarea vremii reprezintă cel de-al patrulea declanşator frecvent al acestei tulburări. Astfel, cercetătorii au observat că la aproximativ 50% dintre pacienţii examinaţi, schimbările bruşte ale stării vremii – precum furtuna, trăsnetul şi vânturile puternice – au reprezentat factorul declanşator de migrene şi dureri de cap.