Românii au 14 zile libere în 2017, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, cu două zile mai mult faţă de anul trecut, dintre care doar trei pică în weekend. Deja două zile libere au fost ”consumate”, respectiv 1 și 2 ianuarie. Celelalte zile libere de care vor avea parte românii în acest an sunt: Ziua Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie 2017 – marţi, Paştele Catolic şi Paştele Ortodox – 16 aprilie 2017 – duminică, 17 aprilie 2017 – luni, Ziua Internaţională a Muncii – 1 Mai 2017 – luni, Ziua Copilului – 1 iunie 2017 – joi, Rusaliile – 4 iunie 2017 – duminică, 5 iunie 2017 – luni, Adormirea Maicii Domnului – 15 august 2017 – marţi, Sfântul Andrei – 30 noiembrie 2017 – joi, Ziua Naţională a României, 1 Decembrie 2017 – vineri, Crăciunul – 25 decembrie 2017 – luni, 26 decembrie 2017 – marţi. Codul Muncii prevede 14 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Unirii Principatelor Române, Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. Totodată, se mai prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie. De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.