Marian Dima, Cristian Sbârnea

Manifestarea cultural-artistică-sportivă ”Zilele Bușteniului” a avut ca punct final competiția de fotbal în sală ”Cupa Orașului Bușteni”, întrecere devenită tradițională și găzduită de cocheta sală a sporturilor din localitate, situată în cartierul Silva, meciul care desemna câștigătoarea marelui trofeu și ocupantele locurilor 3–4 disputându-se duminica trecută.
Trebuie să remarcăm prezența unui numeros public, iubitori ai sportului rege dar și susținători ai echipelor finaliste, printre invitații de onoare aflându-se și actorul Alexandru Bindea.
Deschiderea acestui regal fotbalistic a fost făcut de echipa Comarnicului, adversară fiindu-i cea de-a doua formație a Bușteniului, partida contând pentru ocuparea locurilor III – IV ale clasamentului.
8-bA fost un joc aprig disputat și, după consumarea primei reprize, scorul era egal(1-1), repriza secundă fiind la fel de echilibrată, buștenarii conducând de fiecare dată, replica comărnicenilor fiind promptă și obținând egalarea. Desprinderea s-a produs în a doua parte a actului secund, Bușteni 2 reușind să marcheze de două ori(4-2), eroul fiind Teodorescu – autorul tuturor celor 4 goluri. Finalul jocului a aparținut echipei Comarnicului, dar nu a reușit decât să reducă din diferență, meciul încheindu-se cu succesul la limită(4-3) a celei de-a doua echipe a Bușteniului, care a ocupat ultima treaptă a podiumului.
Așteptată cu un real interes, marea finală a adus în teren primele grupări ale stațiunilor montane vecine, Bușteni și Sinaia, acestea fiind câștigătoarele grupelor și singurele echipe ce nu au cunoscut gustul amar al înfrângerii.
Dacă sinăienii au aliniat la start aceeași garnitură cu care au abordat și jocurile din grupe, prima echipă a Bușteniului, unde activează și senatorul Emanoil Savin, l-a adus pe Dani Oțil de la Anten
a 1, acesta purtând tricoul cu numele ”Dani de Oțel”.
A fost un spectacol fotbalistic gustat din plin de cei prezenți, startul fiind în teren dat de actorul Alexandru Bindea și am putut asista la faze spectaculoase, răsplătite cu aplauze, goluri – unul mai frumos decât altul, și un câștigător detașat, după consumarea celor 60 de minute, 8-cBușteni 1 impunându-se categoric cu 8–2, la pauză „trupa lui Savin și Dani” conducând cu 5–1.
Așadar, marele trofeu a revenit primei echipe a Bușteniului, sinăienii mulțumindu-se cu locul doi, iar cea de-a doua echipă a orașului de la poalele muntelui Caraiman ocupând poziția a 3-a a clasamentului, locul 4 revenind Comarnicului.
A urmat festivitatea de premiere, echipele finaliste primind diplome, cupe și medalii, dar și importante sume în bani după care toate echipele participante au fost invitate la Gura Diham pentru a sărbători acest eveniment fotbalistic.