Cei mai mulţi dintre oameni sunt dreptaci, însă există şi o minoritate formată din stângaci. Întrebarea este de ce. Este doar ceva pentru care dezvoltăm o preferinţă în timp sau are legături neurologice stabilite încă de la naştere? Un nou studiu stabileşte că nu există, de fapt, nicio legătură între creier şi mâna cu care scriem, informează iflscience.com., citat de Hotnews.ro.
Potrivit unui nou studiu, publicat în revista eLife, s-a stabilit că nu există nicio legătură între mâna cu care scriem şi creierul sau dezvoltarea neurologică. Se pare că această caracteristică este, de fapt, înrădăcinată încă dinainte de a fi născut, sub forma unei activităţi ale genei la nivelul coloanei vertebrale.
O echipă de cercetători din Germania, Olanda şi Africa de Sud au monitorizat, cu atenţie, expresia genelor, între a opta şi a doisprezecea săptămână de sarcină. Anterior acestor studii, se credea că activitatea genei în creier, în funcţie de emisfera care prezintă cea mai intensă activitate, defineşte dacă cineva este dreptaci sau stângaci. În urma acestor cercetări, s-a descoperit că această caracteristică este prezenta la un om încă dinainte de a se naşte.
Această activitate descoperită recent îşi „ocupă” locul cu mult timp înainte ca porţiunea din creier responsabilă pentru mişcare – cortexul motor – este cablat la nivelul coloanei vertebrale. Pare să fie centrată pe părţi ale coloanei vertebrale responsabile de transmiterea impulsurilor electrice la nivelul mâinilor, braţelor, picioarelor şi tălpilor, iar această asimetrie stabileşte dacă o persoană va scrie cu mâna stângă sau cu cea dreaptă.
Nu s-a găsit, însă, nicio dovadă care să ateste veridicitatea spuselor conform cărora stângacii ar fi mai răi decât dreptacii.
Puteţi citi articolul integral pe iflscience.com.