Petre Apostol

Cu un nou antrenor principal, aflat la debut în această postură, după o carieră excelentă ca jucător, în persoana lui Sergiu Stancu – fost internaţional al României şi finalist al Ligii Campionilor, echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti şi-a propus un obiectiv îndrăzneţ la al doilea sezon în primul eşalon valoric al ţării. Echipa condusă de antrenorii Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu urmăreşte să urce pe podium în acest sezon al Diviziei A1, după ce, la debutul pe prima scenă naţională, a încheiat pe un excelent loc 5, care i-a adus şi calificarea, în premieră, în cupele europene. PAS B 38
Însă, spre deosebire de anul trecut, în care SCM U Craiova a dominat competiţia, doar Volei Municipal Zalău şi CS Arcada Galaţi ridicându-se la nivelul formaţiei care avea să-şi adjudece titlul naţional, de data aceasta campionatul este mult mai echilibrat la vârf, în lupta pentru podium aflându-se cel puţin cinci echipe, printre care şi Tricolorul LMV.
Astfel, echipele din prima jumătate a ierarhiei deja se cunosc, însă rămâne de văzut poziţia pe care vor încheia. Iar, după noul format al campionatului, cinci echipe au reuşit încă de pe acum, cu cinci etape înainte de finalul primei faze, să-şi asigure prezenţa în Faza a II-a, grupa I valorică, la care se califică primele şase clasate.
În urma succesului înregistrat, pe teren propriu, cu Steaua Bucureşti, Tricolorul LMV Ploieşti a făcut un prim pas pentru îndeplinirea obiectivului stabilit, asigurându-şi prezenţa între primele şase clasate, ajungând la un total de 35 de puncte, cu care ocupă locul al cincilea, fiind la doar trei puncte de ultima treaptă a podiumului şi la şapte puncte de locul întâi. În plus, ploieştenii au acum un avantaj de 17 puncte faţă de a şaptea clasată, în situaţia în care mai sunt puse în joc doar 15 puncte până la finalul primei părţi a competiţiei.
Prin urmare, gruparea pregătită de tehnicienii Stancu şi Marinescu nu mai are cum să rateze un loc între primele şase poziţii, însă nu are voie să piardă teren faţă de fruntaşele clasamentului, având în vedere că, în faza a doua, se începe cu punctele deja acumulate, într-un mini-campionat, cu tur-retur, între echipele calificate.PAS C 38
În runda trecută, finalizată luni seară, după duelul dintre finalistele Cupei României, CS Arcada Galaţi şi Volei Municipal Zalău, doar un meci nu s-a încheiat în tiebreak, cel în care CSM Bucureşti nu a avut mari probleme în a se impune, pe teren propriu, în disputa cu ultima clasată, VCM LPS Piatra Neamţ. În schimb, Tricolorul LMV a revenit de la 1:2 la seturi cu Steaua Bucureşti, pentru a se impune în actul decisiv. Volei Club Caransebeş a fost aproape de o mare surpriză, egalând campioana SCM U Craiova, după ce a cedat primele două seturi, pierzând, însă, în tiebreak. Ştiinţa Bacău – la care evoluează şi câţiva foşti jucători de la Tricolorul LMV, inclusiv un ploieştean – a realizat o revenire spectaculoasă, într-un duel din partea inferioară a clasamentului, câştigând în tiebreak pe terenul formaţiei Universitatea Cluj. CS Unirea Dej a obţinut o victorie muncită în disputa de pe teren propriu cu a patra clasată de anul trecut, Ştiinţa Explorări Baia Mare, întorcând rezultatul înregistrat după trei seturi, favorabil oaspeţilor.
Iar luni seară, în al doilea „derbi” al rundei (după cel dintre Tricolorul LMV şi Steaua), Volei Municipal Zalău a scăpat printre degete o victorie în deplasare cu CS Arcada Galaţi, formaţia gălăţeană revenind de la 1:2 la seturi pentru a se impune, cu greu, în tiebreak.
Pentru Tricolorul LMV Ploieşti urmează două deplasări foarte dificile, prima fiind programată sâmbătă, pe terenul campioanei SCM U Craiova, care acasă nu a cedat decât două seturi în tot sezonul de până acum. Dupa aceea, pe 25 februarie, are programată disputa de la Galaţi, cu CS Arcada, actuala lideră a campionatului, echipă, de asemenea, neînvinsă în propriul fief până în prezent.
Rezultatele complete ale etapei a XVII-a:
Sâmbătă, 11 februarie 2017
Tricolorul LMV Ploiești – Steaua București 3:2 (19:25, 25:20, 12:25, 25:23, 15:11)
Volei Club Caransebeș – SCM U Craiova 2:3 (21:25, 21:25, 25:23, 25:22, 10:15)
CSM București – VCM LPS Piatra Neamț 3:0 (25:23, 25:18, 25:17)
Universitatea Cluj – Știința Bacău 2:3 (25:23, 25:23, 22:25, 14:25, 13:15)
Unirea Dej – Știința Explorări Baia Mare 3:2 (22:25, 25:23, 23:25, 25:19, 15:13)
Luni, 13 februarie 2017
Arcada Galați – Volei Municipal Zalău 3:2 (25:21, 24:26, 23:25, 25:19, 15:13)

Clasament

1. Arcada Galați 17 12 3 0 2 46:18 42
2. Steaua București 17 12 1 2 2 44:18 40
3. Volei Municipal Zalău 17 10 3 2 2 43:21 38
4. SCM U Craiova 17 11 2 0 4 42:17 37
5. Tricolorul LMV 17 10 2 1 4 41:25 35
6. CSM București 17 9 1 2 5 36:28 31
7. Explorări Baia Mare 17 4 1 4 8 28:40 18
8. Volei Club Caransebeș 17 4 2 2 9 26:39 18
9. CS Unirea Dej 17 3 2 3 9 25:42 16
10. CS Știința Bacău 17 3 2 2 10 23:41 15
11. Universitatea Cluj 17 3 1 2 11 19:42 13
12. VCM Piatra Neamț 17 0 1 1 15 8:50 3