Aşa zisul proiect de acordare a mărcii „Petrolul” către entitatea sportivă Petrolul 52 se spune că nu va intra pe „ordinea de zi” în şedinţa de Consiliul Local Ploieşti de săptămâna viitoare!
Nu mai e timp, nu sunt toate lucrurile clare, nu s-a reuşit, toate încep cu acelaşi… NU.
Iar între timp, a mai apărut o mică „problemuţă”, anume că pentru mărcile respective, subiect de discuţie de mai bine de jumătate de an, s-a găsit, în sfârşit un… evaluator, o firmă din Câmpina, se spune! Care să ia cele două sute şi ceva de milioane de lei vechi, pentru a face „lucrarea”, termenul estimat pentru a se realiza această evaluare fiind de aproximativ 3 luni! Nimic rău, doar că sunt voci, în Primărie, care spun că până la realizarea evaluării, să nu se mai „împrumute” marca clubului fondat de fostele glorii, lucru care înseamnă exact de ce ne temeam de mult timp: că se vor găsi, tot timpul, motive suficiente – „legale şi numai legale” să nu se „rezolve” situaţia mai sus amintită! Chiar ne-am săturat!