Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, ieri, că abuzul în serviciu nu este dezincriminat în acest moment, el arătând că textul de lege care reglementează această infracţiune nu a fost abrogat, ci trebuie modificat în sensul celor solicitate de Curtea Constituţională. Totodată, procurorul-şef al DIICOT a mai declarat referindu-se la eventuala comasare a DNA şi DIICOT, că această acţiune nu ar fi o mişcare foarte bună, el făcând apel la a nu se vorbi despre „lucruri care ar putea să fie, ci despre lucruri care sunt deja”. „Nici eu nu cred că a fost o idee foarte serioasă la acel moment (comasarea DNA-DIICOT, n.r.) şi, din ce îmi aduc aminte, ministrul Raluca Prună se referea la un viitor foarte îndepărtat. Haideţi să vedem întâi proiectul de lege şi discutăm după. În acest moment, dacă mă întrebaţi fără să văd, deşi nu este juridiceşte foarte corect, v-aş spune că nu ar fi o mişcare foarte bună”, a precizat Horodniceanu. Întrebat dacă o astfel de comasare ar afecta activitatea DIICOT, Horodniceanu a răspuns: „Cu siguranţă s-ar întâmpla cu totul alte lucruri, n-ar fi o structură unică, probabil că ar trebui văzut în timp ce ar fi de modificat. Sunt două structuri care nu au aceeaşi competenţă, au aproximativ aceeaşi structură. Nu cred la acest moment că ar fi o idee foarte bună. Să nu vorbim despre lucruri care ar putea să fie, ci despre lucruri care sunt”. Întrebat dacă abuzul în serviciu este în momentul de faţă dezincriminat şi dacă există realmente această problemă, Horodniceanu a răspuns: „Sunt opinii juridice ale unora şi opinii juridice ale altora. Suntem jurişti şi noi, sunt jurişti şi judecătorii, fiecare interpretează în felul lui. Opinia noastră juridică am exprimat-o, după declararea ca neconstituţională a textului. Aşa cum spune şi legea, textul nu a fost abrogat, ci trebuie modificat în sensul celor solicitate de CCR”. „Abuzul în serviciu nu este dezincriminat. Dezincriminarea înseamnă o
abrogare, chiar şi tacit”, a subliniat Horodniceanu.