Petrolul este pe cale să-i rezolve situaţia lui Nini Popescu, fotbalistul „căzut” în scandalul pariurilor de la Gloria Buzău primind acceptul Federaţiei Române de Fotbal de a achita amenda de 10.000 de ron în cinci rate lunare, a câte 2000 de ron, timp în care va putea îmbrăca tricoul galben-albastru. Iar pentru că „schema” de achitare este una, iar banii necesari … altă mâncare de peşte, Petrolul a găsit şi un sponsor dispus să achite, într-o primă fază, jumătate din cuantumul amenzii, astfel încât să se poată conta pe serviicile jucătorului imediat.
În schimb, situaţia lui George Ghiţă, al doilea fotbalist aflat într-o situaţie similară, este departe de a fi rezolvată, suspendarea sa, de 6 luni, fiind, se spune , una cu aplicare „pe perioadă competiţională”, nu „calendaristică”.
Altfel, atât legitimarea lui Ghiţă, la Petrolul, precum şi a lui Claudiu Dumitrescu (la CS Băneşti Urleta – acesta fiind un alt fotbalist din „lotul Buzău”) nu par posibile, cel puţin pentru primele meciuri oficiale din 2017.