Actor şi muzician reputat, precum şi unul dintre juraţii emisiunii „Vocea României”, ai cărui elevi au câştigat trei sezoane consecutive marele premiu – Tudor Chirilă va putea fi urmărit ca Joker, în cea mai nouă aventură animată „LEGO Batman: Filmul”, în premieră pe marile ecrane din 10 februarie. Chirilă îi împrumută vocea unuia dintre cei mai cunoscuţi anti-eroi DC, cel care vrea să distrugă cu orice preţ toată aura de seriozitate a oraşului Gotham… şi să îl determine pe Batman să recunoască în sfârşit că Joker este cel mai mare duşman al său. În versiunea originală a filmului animat, personajul este interpretat de Zack Galifianakis. Despre participarea sa la procesul de dublaj al aventurii „ LEGO Batman: Filmul”, Tudor Chirilă a declarat: „Întreaga experienţă a fost, în primul rând, distractivă. Scenariul este foarte tare, dar şi foarte solicitant în acelaşi timp. Datorită acestui personaj, am reuşit să scot nişte sunete de care nu credeam că sunt capabil până acum. Când ştii că publicul este format în mare parte din copii, trebuie să fii foarte atent şi să ai grijă să fii amuzant şi credibil în acelaşi timp, ceea ce poate fi o adevărată provocare.” Aceeaşi bună-dispoziţie care a transformat „Marea aventură Lego” într-un fenomen mondial îl aduce acum pe LEGO Batman în propriul film animat pe marile ecrane. O mulţime de lucruri rele sunt pe cale să se întâmple în Gotham, iar dacă Batman vrea să salveze oraşul de teribilul Joker, va trebui să înveţe să renunţe la postura de erou solitar, să încerce să colaboreze cu alţii şi poate, doar poate, să se mai relaxeze puţin.