Pe locul 13, cu 13 puncte în clasamentul seriei a II-a din Liga a III-a, Petrolistul Boldeşti are şansa de a scăpa de poziţia retrogradabilă direct, sâmbătă, de la ora 17,00, când primeşte vizita celor de la Înainte Modelu. De fapt, este chiar ultima şansă de a părăsi repede acest loc, care duce „înapoi în judeţ”, echipa din Modelu având doar două puncte în plus în clasament, astfel că o victorie a gazdelor ar „sălta” echipa lui Marian Ilie „deasupra liniei”, în timp ce următoarea clasată, CSM Olteniţa, are, deja, un avans liniştitor în clasament, de 6 puncte faţă de „Boldeştina” şi patru faţă de echipa din Modelu.
Derbiul codaşelor se joacă în condiţii ciudate, speciale, pentru ambele echipe, gazdele acuzând o criză de efectiv „cronică”, absenţele de tot felul – suspendări (Cristian Mihăiţă), accidentări (Zecheru şi Ionescu sunt incerţi) sau … fuga de la echipă (Ilie Ioniţă, Mihai Gheorghe) – făcând ca Petrolistul să găsească foarte greu soluţiile pentru un prim unsprezece şi o „bancă de rezerve” competitive. „Eu sper să arătăm că putem trece peste greşelile făcute în ultimele meciuri, când, cu siguranţă, nu meritam un asemenea bilanţ, fără punct câştigat. Nu am pierdut niciun meci clar, în toate am avut şansă, am şi marcat, am condus pe tabelă, dar a trebuit însă ca să ne recunoaştem învinşi. Cred că, de această dată, altul va fi deznodământul”- spune antrenorul echipei prahovene, Marian Ilie (foto 1).
De partea cealaltă, de “Ziua Păcălelilor”, gruparea oaspete vine fără antrenorul Valeriu Petrescu (foto 2), care a fost demis după începutul slab de sezon al celor de la Modelu, care, şi ei, au „zero” pe linie în clasament, în acest retur.