F.T.

Ieri dimineață, în jurul orei 6, 30, o garnitură de tren care efectua, se pare, manevre în zona Gării de Nord din Ploiești a lovit o autoutilitară în care se aflau șapte persoane. Potrivit datelor oferite de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova, accidentul a avut loc pe strada Gârlei, iar în urma impactului, două persoane – șoferul și un pasager – au primit asistență medicală la fața locului, fiind transportate, apoi, la spital.
Din primele cercetări ale poliției prahovene a reieșit că autoutilitara a rămas blocată chiar pe șinele de cale ferată, cauzele urmând să fie stabilite ulterior.
Se pare că, ieri dimineaţă, cele șapte persoane care se aflau în mașină se deplasau la serviciu, spre platforma industrială din zona rafinăriei Lukoil.