Florin Tanasescu
Miezul nopții a trecut, omul negru n-a venit. M-am culcat pe-o ureche și am visat frumos rău, de m-au trecut fiorii mai ceva decât pe fătuca aia, din „Sburătorul“. Visam că am câștigat la pariuri și le-am închis gura cămătarilor.
Șase ore mai târziu. Adică ora “ șese” dimineața- cum ziceau telefonistele pe vremuri, când se dădea telefon cu taxă inversă – , și nu vroiau să confunde cifra șase cu șepte. Cum zisei, era șase – după ora nouă și vremurile noi. La ușa pe care încă mai scrie – ca și în cazul lui Mencinicopschi – doctor, aud zgomote suspecte. Dau să sun la “112”, pentru ca, măcar pe la prânz, să apară Salvarea – că aveam palpitații – și Descarcerarea – că se bâțâiau lustra și șifonierul mai ceva ca Ion Iliescu, când o dă din colț în colț cu venirea minerilor.
Am luat o decizie imperială, care a schimbat viața ziariștilor și, în special, a cameramanilor. Să trag cu urechea la mediul ambiental de pe holul blocului, cum fac secretarele la ușa capitonată a directorului. Ce mi-au auzit urechile ? Următorul dialog, conform directivelor de stat în stat: „ Băi, proaspeți absolvenți de Școală superioară a mascaților ! Proba la română – cu denunțarea lui Moromete – știu că ați trecut-o cu brio. Să vă văd acum, la aia practică – “Tehnologia spargerii ușilor”. Deci, care este procedura la intrarea cu, iar nu precum berbecul?”
Cel mai al dracu dintre ăia de pe hol zice: “Șefule, treaba asta se face cu talent, nu ca orice civil neisprăvit. Cam cum vedem noi în filmele de căpătâi “ Dacii și romanii” ori “ DNA-ul și românii”. Dar, spre deosebire de focurile de avertisment – care se trag în plan vertical, adică după ciori – spărgătorul se orientează în plan orizontal. La o adică, aducem și un poloboc, să fie treaba oablă”.
Șeful mascaților zice: “Bravo, mă, tu vei fi în fruntea cârdului. Da’ nu uita esențialul: Întâi scoți ușa din țâțâni și, după ce ai rezolvat treaba, strigi <<Deschideți, poliția !>>. Acum poți să te retragi în casa scării !”
A urmat al doilea, chemat de același șef care care execută şi el ordinele şefei supreme de la Bucureşti. Ăsta a raportat: „Sunt moldovean, să trăiți ! La lucrarea de licență cu tema “Manipularea votanților cu ajutorul berbecului”, am făcut precizarea că-n aistă fază procedurală – ca să mă autocitez și eu precum Faulkner, de care prea puțini români au auzit, în prim plan fiind Gigi Becali – că oaia se ține după cârd, deci și eu, după berbecul – șef. Dacă e să cădem amândoi, cădem cu simțul datoriei împlinite. Vă mai raportez că prima dată mi-am dat cu el în cap, de m-a durut chifla mai rău decât după beție. Dar eram învățat, că am avut o copilărie nefericită; tata m-a pus odată să bat un cui și mi-am dat cu ciocanul peste dește. Aista a fost și principalul motiv pentru care nu m-am apucat de fumat: nu puteam să țin țigara în mână. Dar acuș m-am vindecat, după cum scrie și-n dosarul de cadre, la care e atașată fișa medicală”.
Șeful dispozitivului desantat în bloc răcnește apoi: “ Voi, ăștialalți, care nu țineți de berbec, dar aproape de cârd, care-i misiunea voastră în viață?” Unul, care s-a simțit nebăgat în seamă și-n școala gimnazială, și-n liceu, și la ușa mea, s-a vârât ca musca-n lapte: “ Noi creștem odată cu percheziţiile, șefu. Încă de mic, pe când alții voiau să se facă aviatori sau marinari, eu m-am hotărât să fiu în branșa asta, care face mult bine țării. Ca să se mândrească și nevastă-mea, dar mai ales fi-miu, când l-o întreba învățătoarea: “Bă, ce-i tact-tu ?” Iar el să răspundă: ”Berbecar, să trăiți !”.
Apoi, a urmat ceea ce trebuia să se întâmple: ușa făcută praf, eu – luat pe sus, reporteri care l-au citit pe Kant și m-au întrebat, înțelept: “Sunteți vinovat?”.
The End.
